Introducere


Lumea de astăzi se amăgeşte cu propria-i ştiinţă, dar ca şi îngerii căzuţi care adesea se visează îngeri Luminoşi, are mereu nostalgia Tainei din care Omul a căzut.

Dacă pare că sunt unii care trăiesc doar pământesc, sunt mulţi care încearcă să „zboare” undeva tainic, printr-o memorie ancestrală.

„Chemarea Originilor” şi Reîntâlnirea cu Chipul lor, a fost şi va fi o neîncetată tindere, ce nimic nu o va putea acoperi şi distruge.

Şi noi intelectualii, adesea avem adevărate coşmaruri ale unei „Alte Lumi”, ce ne umbreşte tot orgoliul zisei noastre „deşteptăciuni”

Gândirea noastră este „pe întuneric”, ce ne produce insuficienţă şi dezamăgire... Este şi o „Gândire la lumină... Sunt unii care susţin cu tărie că este cu adevărat şi o „Gândire pe faţă”, într-o LUMINĂ directă, „Vederea Mistică”.

Paradoxal, tocmai noi intelectualii, ce reducem totul la abstract şi cifre, tânjim după „Realitatea cu Chipul de TAINA” ce nu mai trebuie gândită, ce se vede direct.

Părintele Ghelasie ne oferă într-un fel provocator, tocmai această „zbatere” dintre gândirea pe întuneric şi cea la LUMINĂ”.

A „intra” în TAINĂ, este doar a unor privilegiaţi?

Părintele Ghelasie ne incită la o „Căutare a TAINEI”, care se poate „dezvălui” totuşi şi celor mai puţin „aleşi„.

Vom încerca să facem o incursiune pe această temă într-un sumar Dialog, pe care Părintele Ghelasie îl consideră în însăşi relatările sale, o „Căutare Filocalică”.

Cu această ocazie, ni se trezeşte şi interesul pentru această „Viziune”, ce pentru mulţi este necunoscută, dar care se dovedeşte că are „Valori” ce sunt tocmai „necesarul” nostru.

Constanţa, 1997, Sf. Apostoli.



CAUTARI FILOCALICE

Cu părintele Ghelasie Gheorghe

Preliminarii


Cred că aţi sesizat în „Voiajul”, căutarea ce ne încearcă pe noi cei de astăzi.

G.- TAINA Vieţii este o Memorie ce nu se poate uita şi răbufneşte adesea prin „taina” noastră... Şi eu, în micile mele relatări, încerc o astfel de căutare...

P.- Dumneavoastră insistaţi pe o „Cultură Creştină ce să fie tot mai mult cunoscută şi pusă la îndemâna tuturor. Relatările d-voastră despre Isihasmul Creştin, cheamă la aceasta, de aceea devin tot mai interesante.

G.-DIVINUL este „apofatic-inaccesibil” în Sinele Său, dar Revelaţia Creştină are şi o „Pogorâre” a DIVINULUI ce poate fi „întâlnit”. Aceasta doresc eu să menţionez.

P.-Mai ales noi, intelectualii, prezentăm cel mai mare interes faţă de astfel de relatări. Aţi scris un „Mic Dicţionar de Isihasm”, dar mai este nevoie şi de „convorbiri directe”, vii şi comunicative.

G.-Taina Vieţii noastre nu este doar un „simplu” Divin, aşa cum se tot vorbeşte, ci în sens Creştin, este un „DIVIN ANUME”, cu Chip, faţă de care poţi să te manifesti cu întreaga ta fiinţialitate. FIUL Lui Dumnezeu, HRISTOS, iată ICOANA ANUME, a Lui DUMMNEZEU. Un DUMNEZEU fără CHIPUL ICONIC al Lui HRISTOS, este un Divin abstract, antic, insuficient epocii noastre, cât şi viitorului. Creaţia este CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU, cuvântul „prin care toate s-au făcut” şi prin care suntem şi noi „Chip şi Asemănare”. Anticii metafizicieni consideră lumea o „iluzie” a Divinului ascuns şi tăcut. În sens Creştin, Creația face parte din Însăși Personalitatea FIULUI DIVIN care se face şi „TRUP-Lume”. EL însăşi Asumă Creaţia şi astfel Creaţia, paradoxal, „iese şi poate intra” în DIVINUL HRISTIC, ca o Realitate cu adevărat.

P.- La antici este o contrazicere absolută între Divin şi lume.

G.- Şi astăzi se face o separare între Omul Spiritual şi Omul Religios Spiritual se consideră tot ce poate „produce” Omul cu propriile lui capacităţi. RELIGIOSUL este „Descoperirea URMELOR Lui Dumnezeu” din lume. Să „Vezi” direct Lumea prin „URMELE divine”, sau prin „Spiritualul Omului”? Omul are în sine memoriile divinului, dar mai are şi „propria Reproducere”. Dacă Omul „RECUNOAȘTE” divinul, totodată se „auto-reprezintă pe sine” şi prin aceasta „RASPUNDE” ca RELIGIOS şi Spiritual. Spiritualitatea lumii face însă greşeala că „reconstituie” lumea prin „reproducerea” propriei Spiritualităţi, ca o „recreaţie a lumii prin Spiritul Omului”.

Eu insist mult pe o distincţie netă dintre „Chipul lumii văzut direct prin RELIGIOS” şi „chipul lumii văzut prin Spiritualul propriu al Omului”. Spiritualul Omului face şi el o „manifestare de Răspuns”, care nu trebuie confundat cu „religiosul direct” (ca divinul direct din lume). Anticii amestecă Spiritualul cu RELIGIOSUL, de aceea „ abstractizează” DIVINUL prin Spiritual. Creştinismul vine cu o „SUPRAREALITATE” directă a DIVINULUI, „peste” Spiritualul Omului.

Atenţie la aceste distincţii.

DIVINUL Creează şi o „Lume de Asemănare Creată” a CHIPULUI Său, iar Spiritualitatea Omului „Reproduce Asemănarea Creată” întru-n „Chip propriu de Răspuns”. Omul se „autoreprezintă pe sine după „Chipul de Creaţie” şi totodată după „Asemănarea” cu CHIPUL DIVIN. Aceste două Chipuri nu trebuie amestecate, confundate, dar nici despărţite, ci în Împletire şi Conlocuire”.

Viaţa noastră este un „Răspuns propriu” faţă de „Sine, de lume şi de DIVIN”. DIVINUL CREATOR ne „DARUIESTE ASEMĂNĂRILE” Sale, le „traduce în Natura de Creaţie” şi apoi „lasă Natura de Creaţie să se „automanifeste” în „Răspuns” propriu. Pentru antici, „manifestarea DIVINULUI ca Act Creativ” se amestecă şi se face una cu „structurarea-răspunsul” propriu al Răspunsului Naturii Create. Divinul ne „SUPRASTRUCTUREAZĂ” ca „act creativ”, iar Structurarea noastră este ca Răspuns al „Răspunsului Naturii Create”. Divinul se „manifestă doar ca act CREATIV, iar „manifestarea de structurare” este Răspunsul propriu al Creaţiei. DIVINUL din noi este ca “SUPRASTRUCTURĂ de Creație ce nu se confundă cu Structura de desfășurare” a manifestării de creație”. Anticii văd lumea o evoluţie-structurare” a „ principiilor Divine”, în însăși manifestarea de desfășurare” a lumii, ce este greșit. DIVINUL creeaza o „Natura de Creaţie” cu toate „capacitățile de automanifestare” si aceste „Capacitați” sunt de „Origine DIVINA”, manifestarea fiind de „origine proprie de Creație”. „Urmele divine” sunt in „Capacitățile de SUPRASTRUCTURA”, iar „urmele Naturii proprii de Creație” sunt in „Răspunsul propriu de automanifestare” a „Capacitaților de Origine DIVINA”. DIVINUL SUPRASTRUCTUREAZA Lumea, prin ACTUL Său direct de CREAȚIE, El nu se manifesta in „defășurarile automanifestării de creație”.

Și apoi, mai este „ÎNTAINIREA” Divinului cu Răspunsul automanifestării de Creație (ce lipsește în concepția anticilor).

Teologia Creștină este Revelația ACTULUI CREATOR si de ÎNTÂLNIRE al Divinului fata de Răspunsul Creației,

Automanifestarea noastră proprie este „Spiritualul propriu de autostructurare” a SUPRASTRUCTURII DIVINE CREATOARE (a Asemănărilor CHIPULUI LUI DUMNEZEU din noi).

„Individualitatea” este „Asemănarea proprie” a „ SUPRACHIPULUI DE PERSOANĂ” care este „ASEMANAREA CHIPULUI LUI DUMNEZEU” ce se traduce si intr-o „ Asemănare de Creație”.

RELIGIOSUL este “Dialogul de ÎNTALNIRE dintre “Suprarăspunsul Răaspunsului propriu fata de DIVINUL în Sine, ce a facut ACTUL CREATOR, și acum face înca un ACT de “CONVORBIRE cu Vorbirea de Creatie”.

Prin ACTUL CREATOR DIVINUL nu “Vorbește” cu cele create, și “autostructurarea proprie de Natura Creată”, de asemenea nu “vorbește” cu DIVINUL, ci se face doar o “Structurare separată”(fiecare in Actul său). Sensul Creației din partea DIVINULUI nu este “manifestarea de Creare” a Lumii, și sensul Răspunsului Naturii Create nu este in automanifestarea proprie a SUPRASTRUCTURII DIVINE, ci în “Dialogul de ÎNTÂLNIRE-CONVORBIRE” ca “SUPRARĂSPUNS” reciproc, atât al DIVINULUI, cât si al Creației.

Făra aceste repere nu se înțelege baza Vieții adevărate Creștine.

ACTUL CREATOR DIVIN nu se oprește la Crearea lumii ca manifestarea DIVINULUIși Actul Naturii Create nu se oprește la autostructurarea SUPRASTRUCTURII DIVINE, ca manifestare proprie a lumii, ci peste acestea este ÎNTÂLNIREA Față în Față a DIVINULUI cu Chipul de Creație. La antici nu există această “ÎNTÂLNIRE”, de aceea DIVINUL se “uită pe Sine în manifestarea de Creație și Natua Creata uită DIVINUL în automanifestarea proprie, ci așa fiecare rămâne în proprie “singurătate”, până la “iluzia” Divinului că se “face si creație” și a Creației că se “face si un fals divin”.

Mare atenție la specificul Creștin, în care DIVINUL nu se “uită” în ACTUL CREATOR și Răspunsul de Creație nu face “falsa Divinizare” a Răspunsului său propriu. DIVINUL păstreaza o SUPRACONȘTIINȚĂ DIVINĂ față de Lumea Sa” Creată si Natura Creată păstrează o Supraconștiință de Creație” față de DIVINUL CREATOR.

Această ÎNTÂLNIRE dintre Supraconștiințe PERSONALE este Teologicul si Viața Creștină.

DOVADA PERSONALISMULUI Lui DUMNEZEU este în această SUPRACONȘTIINȚĂ DIVINA și dovada Personalismului de Creație este în Supraconștiința RELIGIOASA de Creație.

În propria Spiritualitate Natura Creată nu capătă Supraconștiința Personală, ci doar autoconștiința individuală. De aceea filosofia antică si modernă considera “Persoana o Supraconfigurare de produs”. În sens Creștin, CHIPUL de PERSOANĂ este însăși “SUPRASTRUCTURAREA CHIPULUI DIVIN” din Natura Creată, ca însăși Capacitatea de geneză apoi a autostructurării proprii”.

P.- Ce spuneți Sf.Voastra este foarte adânc…

G.- Revelația Creștina este in primul rând o „ÎNVĂȚĂTURĂ DIVINĂ”, care trebuie bine păstrată si fără falsificări si amestecuri. Primele Veacuri Creștine s-au confruntat mult cu „păgânismul”, tocmai in sensul acesta. Creștinismul a „biruit” toate „ereziile”, dar încă au mai rămas „urmele” lor. Mulți chiar incearcă o „reînviere”. Sf. Părinți după ce au clarificat „Reperele” ÎNVĂȚĂTURII Creștine, au insistat apoi si pe „Viața Duhovnicească”.

Filocalicul Creștin este acest Duhovnicesc Teologic.

Unii doresc un Duhovnicesc direct, ce nu este posibil, fără reperele strict Teologice. Eu pun mare bază pe Duhovnicescul Teologic, din care apoi să reiasă si Duhovnicescul Practic, pentru că astăzi este o tendință enormă de „amestec si falsificare”.

Mai mult, astăzi este nevoie de o „actualizare” Teologică, ce sa evidențieze in mod deosebit „specificul inconfundabil Creștin”. Eu nu fac dispute, ci caut „raporturi stricte” ce sa distingă Creștinismul.


Memoriile Originilor,

CHIPUL Lui HRISTOS


P.- Vă place mult această „Privire prin Origini”.

G.- FIUL Lui DUMNEZEU, LOGOSUL, Se face TRUP, adică Asumă şi Chipul de Creaţie în propria FIINȚIALITATE, ca deodată DIVIN şi Creaţie în aceeaşi PERSOANĂ. DIVINITATEA intrând în Creaţie, nu se pierde pe sine (ca la antici), ci se mai face încă şi o Realitate de Creaţie fără să-şi ascundă CHIPUL, ci Descoperindu-Se ca CHIP DIVINO-Creație. Şi acest ACT îl face de la început, de aceea eu vorbesc de un „Prehristic” de Origine. CHIPUL HRISTIC nu este un „produs”; HRISTOS nu este doar după ce s-a făcut Om, ci EL este Originea Creaţiei şi acest CHIP de Origine este CHIPUL care se Arată apoi prin întruparea ca Om. EL este „CARTEA Vieţii” Lumii, alfa şi omega. Cum zice Sf. Maxim Mărturisitorul, FIUL Lui DUMNEZEU Creează la început Biserica-Chipul de Creaţie, Templul în care invită pe TATĂL, ca într-un „Nou LOCAŞ.

P.- Metafizica antică pornind de la o Divinitate statică, consideră lumea o „proiecţie” în care se multiplică iluziv pe Sine.

G.- Anticii pornesc de la Unul absolut pe un „suport de zero”, încât lumea nu este „plusul”, ci paradoxal, „minusul”, care se face o multiplicitate de iluzive „plusuri”.

P.- De aici Taina TREIMII Revelaţiei Creştine, care este SUPRAAFIRMAȚIA UNULUI ABSOLUT, nu negaţia lui.

G.- Creştinismul vine cu o Logică Trinitară (de afirmaţie în Sine), nu dual contrară (cum este cea antică, de afirmaţie şi negaţie reciprocă, de distructivitate). De aici încă o menţiune pe care eu insist, a „TRIFIINŢIALITĂŢII FIINŢEI” în Sine. Atenţie, să nu se confunde ființa cu FIINȚIALITATEA din Sine şi cu zisele „fiinţări” din afara sa. Teologic Ortodox Creştin, FIINŢA DIVINĂ, ca esenţă, subzistă în IPOSTAS-PERSOANĂ, încât FIINŢA nu este niciodată doar o „esenţă singulară”, ci doar în IPOSTAZIERE de Sine. Dar FIINȚA-IPOSTAS în Sine este tatăl Dumnezeu, ce înseamnă că are deja pe Fiul Şi pe SF Duh, că TATĂL înseamnă tocmai trifiinţiatitate de Sine. Această menţiune are mare importanță pentru Mistica noastră Creştină, că ne dă reperul Tainei persoanei fiinţiale, care astfel nu mai este un „produs al impersonalului fiinţial” (cum zic anticii), ci FIINȚIALITATE, în Sine. CHIPUL de PERSOANĂ este CHIPUL TATAL, ce are în Sine TRIFIINȚIALITATEA de Sine, care Naşte pe FIUL şi Purcede pe SF Duh, fără să „devină”, EL FIIND deja treime şi în Sine şi peste Sine. Toate misticile aici se încurcă, la punctul „esenţei şi evidenţei”, Personalului şi impersonalului. Şi noi trebuie, pe acest fapt, să insistăm, ca Mistică specific Creştină, pe TREIMEA FIINŢIALĂ, ce este totodată TAINA PERSOANEI FINŢIIALE în Sine. PERSOANA este CHIPUL FIINȚEI și FIINȚA ca TRIFIINȚIABILITATEA de Sine este CHIPUL PERSOANEI, ca identitate şi totodată distincţie. Aici este „Metafizica de Taină” a Revelaţiei Creştine şi chiar dacă ne depăşeşte „înţelegerea” noastră, rămâne fundamentul „Logicii Creştine”.

P.- Într-adevăr, noi nu avem Logica specific Creştină, chiar dacă ne dăm drept Creştini. Va-să-zică, Taina PERSOANEI, ca TRIFIINȚIALITATEA FIINȚEI UNICE în distincţie de Sine, este baza Logicii Creştine. Nu există FIINŢĂ decât în CHIP PERSONAL şi CHIPUL PERSONAL este Taina TRIFIINȚIALITAȚII, din care astfel se poate Deschide de la sine „Multiplicitatea ca afirmaţii'' (nu în negaţii, ca la antici). „Logica fără negaţii” este Logica specific Creştină, ce înseamnă Logica TRINITARĂ, CHIPUL Lui DUMNEZEU. Pentru noi Creştinii, CHIPUL Lui DUMNEZEU nu este o „Divinitate difuză”, ci CHIP PERSONAL, ce implică noi „Relaţii”. Cine nu are în vedere tocmai această bază, nu va putea Trăi niciodată Taina Vieţii Creştine. În sens Creştin, Mistica este în această Taină şi de aceea trebuie insistat asupra acesteia. Acum înţeleg de ce în relatările d-voastră, tot repetaţi TREIMEA şi PERSOANA.

G.- Viaţa este CHIPUL Lui Dumnezeu şi acesta este Taina TREIMII şi PERSOANEI, cu tot complexul acestora. Ce nu este în acest CHIP, nu mai este „adevărata” Viaţă.

P.- Şi d-voastră insistaţi pe Taina CHIPULUI FIULUI Lui DUMNEZEU, tocmai ca ARĂTAREA la FAȚĂ a CHIPULUI PERSOANEI. CHIPUL Lui HRISTOS ne dezvăluie, în concretizare, ce este CHIPUL de PERSOANĂ. De aceea pe semne, anticii porneau de la „impersonal”, că nu ştiau de HRISTOS.

G.- O Teologie şi o Mistică fără CHIPUL de PERSOANĂ HRISTICĂ. nu mai este Creştină. Şi Taina CHIPULUI de PERSOANĂ este în CHIPUL DIVIN HRISTIC, care la rândul Său este în Taina CHIPULUI TREIMIC al TATĂLUI DUMNEZEU. lată toată 'Ecologia Mistică” de specific Creştin.

P.- De aceea şi noi Creaţia suntem în Taina Lui HRISTOS, ca Origine, ca manifestare şi ca împlinire.

G.- Pe acest fapt trebuie insistat. Noi, Creștinii suntem învinuiți ca facem prea mare caz de CHIPUL LUI HRISTOS (când in fond Divinul este esența). Trebuie bine specificat ca CHIPUL HRISTIC este „ABSOLUTUL Logicii Creștine”. El este conceptul in Sine de PERSOANA FIINȚIALĂ, care dezvăluie CHIPUL TREIMII TATĂLUI DUMNEZEU), IUBIREA ABSOLUTA. IUBIREA TATĂLUI înseamnă FIUL, Naşterea. Şi IUBIREA nu se termină niciodată şi Naşterea este continuă. IUBIND Naşti permanent.

P.- Şi FIUL este astfel tot IUBIRE, fiind Naştere permanentă din TATAL. Şi Creaţia fiind iubirea FIULUI şi noi suntem o Naştere permanentă a IUBIRII FIULUI, ca Răspuns faţă de IUBIREA TATALUI.

G.- De aici Sacralitatea Creației. Mistica noastră este Trăirea Adâncului IUBIRII DUMNEZEIEȘTI. IUBIREA este Însăși Natura Lui DUMNEZEU și Fiul IUBIRII ne Creează si pe noi, și astfel suntem si noi ÎNRUDIȚI cu DIVINITATEA. Noi suntem după CHIPUL IUBIRII FIULUI, adică Chipul DĂRUIRII–Răspunsului, prin care se Renaște făra încetare IUBIREA Absoluta. De aici apoi tot complexul raportului nostru cu DIVINITATEA.

P.- Păcatul ne umbrește tocmai acest Chip al iubirii.

G.- Se zice ca îngerii s-au făcut demoni, tocmai prin ruperea de CHIPUL FIULUI. Lucifer a încercat o „auto-divinizare” fără să mai treacă prin CHIPUL de FIU. Moartea, ca urmare a păcatului, este distrugerea Chipului de Fiu din Natura Creată.

P.- Și astfel IUBIREA se face „neiubire-distrugere”.

G.- Dostoievski zice că iadul este „neputința de a mai Iubi”. Noi îl parafrazam si zicem că iadul este „neputința a nu putea sa nu mai iubești”. Iubirea maltratată se face suferinţă şi suferinţa este o Memorie a CHIPULUI IUBIRII ce tinde mereu să se Renască.
De aceea Suferinţa paradoxal, este un fel de „resacralizare”, IUBIREA este
ICOANA CHIPULUI Lui DUMNEZEU, CRUCEA este Icoana Suferinţei datorită păcatului, Rememorarea IUBIRII, ÎNVIEREA HRISTICA este ieşirea din păcat şi reintrarea în CHIPUL IUBIRII Absolute.

P.-Toate misticile pornesc de la fondul nostru de Divinitate. În sens Creştin, acesta este un CHIP ICONIC ANUME, cum vă place să ziceţi, ca chipul fiului Lui Dumnezeu, fară de care nu avem LUMINA DIVINULUI.

G.- In noi este VIUL CHIPULUI IUBIRII FIULUI, care permanent se DARUIEȘTE-RĂSPUNDE IUBIRII TATĂLUI. Rugăciunea TATĂL Nostru este cu adevărat cea mai mare Rugăciune din Cer şi de pe pământ. Noi suntem CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU şi astfel suntem „Fiii” TATĂLUI.

P.- Mai vorbiţi totodată şi de O „Iubire de Creaţie”, al cărei Iconic este Chipul MAICII DOMNULUI.

G.- Se spune mistic, că FIUL Lui DUMNEZIU, ca să Creeze Chipul de Creaţie, EL fiind CHIPUL IUBIRII TATĂLUI Absolut DUMNEZEU, a trebuit să Creeze mai întâi Chipul „Iubirii de Creaţie”, care să-l Poată „Întrupa-Naşte” şi într-un Chip al Lumii. De aici Taina Creaţiei care este Chipul „Iubirii MAMEI”. Dacă CHIPUL IUBIRII DUMNEZEIEŞTI în Sine este CHIPUL TATĂLUI DUMNEZEU, Chipul Iubirii în Sine de Creaţie este „Chipul MAMEI de Creaţie”. FIUL DIVIN Cel Născut din Absolutul TATĂLUI, iată că se mai Naşte şi dintr-un „Absolut de Creaţie”, care este MAMA. Se mai zice că FIUL DIVIN când prezintă TATĂLUI „CARTEA VIETII” Creaţiei, TATĂL prevăzând apariţia păcatului, a încercat un gest de „refuz”, dar deodată s-a oprit, a văzut un „Chip de Iubire de Creaţie” în Asemănare cu IUBIREA Sa, ce este tocmai „Iubirea mamei”. Mistic se zice că de nu ar fi fost această Taină a unui „Absolut de Iubire de Creaţie”, nu s-ar fi Creat Lumea, că DUMNEZEU TATĂL IUBIREA DUMNEZEIASCĂ nu admite decât EXISTENŢA iubirii;

Iată Marele ACT al FIULUI Lui DUMNEZEU, că Naşte din IUBIREA Sa de fiu DIVIN şi un Chip de Iubire de Creaţie, care este Chipul MAMEI de Creaţie.

Creaţia începe acosmic, cu Taina Naşterii Chipului MAMEI, ce paradoxal se Naşte din FIUL.

FIUL în Sine DIVIN, se Naşte din „COASTA” TATĂLUI şi MAMA de Creaţie se Naşte din „COASTA” FIULUI. COASTA înseamnă CHIPUL IUBIRII.

Teologic, Sacralitatea Chipului mamei divine este Chipul BISERICII, Templului de

Taină din care se Naşte în Lume FIUL Lui DUMNEZEU, şi totodată Lumea ca Multiplicarea CHIPULUI FIULUI în alte nenumărate Chipuri ale IUBIRII FIULUI ce se Naşte în Lume.

Iată Mistica noastră Creştină, Dialogul dintre IUBIRI, dintre IUBIREA DIVINĂ şi Iubirea de Creaţie, care se Nasc reciproc fără oprire.

P.- FIUL Lui DUMNEZEU a intrat în universul lumii prin Chipul MAMEI si noi Creaţia mirării în Suprauniversul DIVIN, tot prin „Uşa MAMEI DIVINE”. De aceea insistaţi pe Iconicul Chipului MAICII DOMNULUI, nedespărţit de ICONICUL FIULUI Lui DUMNEZEU.

G.- CHIPUL ICONIC ai MAICII DOMNULUI cu PRUNCUL HRISTIC în Braţe, este CHIPUL BISERICII din Cer şi de pe Pământ. Miracolul Creaţiei este în această „imposibilă” ÎMBRĂŢIŞARE de IUBIRI, care “peste fire” se face totuşi posibilă. „Mirarea” veşnică a IUBIRII DIVINE care Naşte şi o Iubire de Creaţie, ca şi a Iubirii de Creaţie care Naşte IUBIREA DIVINĂ, va fi TAINA Misticii eterne Sacralitatea Vieţii noastre are acest ICONIC de TAINĂ.

P.- ICOANA din noi este CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU şi noi suntem Templul-Icoana MAICII DOMNULUI. Va-să-zică, noi ne Naştem din IUBIREA FIULUI DIVIN şi din Iubirea de Creaţie, care trebuie să se UNEASCĂ

G.- Mistica noastră Creştină este Mistica ICOANEI.

P.- Insistenţa aceasta pe ICOANĂ, îi descumpăneşte, pe mulţi, mai ales pe noi intelectualii, care suntem cam iconoclaşti (împotrivă). Se consideră că doar Spiritualul pur este Mistica adevărată.

G.- Logica noastră Creştină, are alte dimensiuni. Pentru noi Realitatea nu este împărţită în „Spirit şi materie”, ci în DIVIN şi Creaţie. Şi Creaţia nu este doar materie, ci este fiinţă Creată”, adică „Iubire de Creaţie”.



În căutarea unei Antropologii Creştine


P.- Problema antropologici este poticnirea majorităţii.

G.- Şi pe mine mă preocupă în mod deosebit o Antropologie si o Psihologie Creştină. Noi am preluat elementele antice, cărora le-am dat şi unele date moderne şi Creştine, dar problema în sine încă nu este elucidată.

În relatările mele încerc o perspectivă direct Creştină, în care fondul şi suportul este Taina ÎNTRUPĂRII HRISTICE.

Creaţia nu este la întâmplare, ci are de la început un CHIP ANUME, prin care apoi se structurează Lumea. Creaţia are o „Suprastructură Origine”, ce este însăşi CHIPUL ÎNTRUPĂRII HRISTICE. Şi mai concret, acest CHIP este Chipul de OM-Fiul de Creaţie, cel Asumat fără amestecare de CHIPUL de FIU al Lui Dumnezeu. Chipul de OM este mai întâi Destin Hristic si apoi „Făptură de Om”.

Parabolic: - Zice Fiul lui Dumnezeu:- Chipul Meu de CREATOR este totodată DIVIN şi Creaţie şi în acest CHIP UNIT EU Creez Lumea, care este Chipul de OM, pe care îl voi dărui apoi şi unei Făpturi de Om. Chipul de OM în Sine este Chipul Lui DUMNEZEU făcut şi Chip de Creaţie, şi acest Chip este începutul şi Împlinirea Lumii.

Se spune încă din antichitate că lumea este făcută pentru Om. Noi zicem că Lumea este făcută „prin” Chipul Omului, care este taina CHIPULUI ÎNTRUPĂRII HRISTICE. Chipul OMULUI nu este un „produs” al „structurării-devenirii” Creaţiei, ci este însăşi ARHEMODELUL-Suprastructura Origine a Creaţiei. Și aceasta o are în deplin Făptura Om.

lată viziunea prin care tratăm noi Antropologia Creştină.

Omul nu este o simplă îmbinare de Spirit şi materie, ci este însăşi Suprastructura DIVINO-Creaţie a Spiritului şi materiei. Și de aici noi facem o transpunere de „Psihologie şi Antropologie Suprastructurală”, din care apoi decurge „Psihologia Suflet şi Corp”. Eu încerc evidenţierea, cum am spus, a unei viziuni pe baze direct Creştine, care nu contrazice cele ştiute, ci le dă „specificul” Creştin.

În sensul de mai sus, Omul este mai întâi o ”Suprastructură de Origine de Creaţie”, ce eu o numesc ”CHIPUL TRUPULUI HRISTIC”, Taina TRUPULUI HRISTIC este deja „UNIREA DIVINO-Creație”, ce include atât Spiritul, cât şi materia.

De aici un dihotomism de „DIVIN HRISTIC şi Natură-Conținut de Creaţie”. Mai pe limbajul obişnuit, Omul este o „SUPRAFORMĂ DIVINO-Creaţie Suprastructurală” şi un „Conţinut propriu de Creaţie”.

SUPRAFORMĂ este „CUVÂNTUL DIVIN Cel ANUME, care Creează un Anume Chip al meu de Creaţie. Şi fiecare Făptură este câte un „ANUME DIVIN” ce Creează un „Anume Chip propriu de Creaţie”. .

FIUL Lui DUMNEZEU se „face TRUP” al Lumii, care Se „multiplică” în Transpuneri de nenumărate Creaţii, într-o diversitate. ANUME, care păstrează UNITATEA TRUPULUI UNIC DIVIN şi totodată „Individualitatea” proprie a fiecărei Creaţii.

De aici, dihotomismul supraformei şi Conţinutului.

Noi astfel, nu avem „Formă în sine”, că suntem creaţii, ci avem MODELUL CREATOR DIVIN şi Ființialitate proprie, Continutul nostru. Dar la rândul său, „Conţinutul” nostru propriu are şi el o „dublă deschiderea”, în proprie Natură-Fiinţialitate creată şi în SUPRACHIPUL DIVIN CREATOR.

Natura-Ființialitatea noastră proprie de Creaţie are în sine „Revărsarea” SUPRASTRUCTURII DIVINE”, dar în traducere de Natură Creată, de unde dublul plan de Spirit şi materie. Spiritualul este reflectarea DIVINULUI în Natura Creată, iar materia-corporalul este reflectarea Spiritualului respectiv.

P.- Aici ne încurcăm noi.

G.- Aici s-au încurcat şi anticii. Ei nu pornesc de la suprastructura divină, ci de la „reflectarea acesteia ca „Spiritual-principiile Divine”, încât materia, devine singurul „plan al reflectării” DIVINULUI, iar Spiritul de Creaţie nu are în sine o „Individualitate proprie”, ci o „falsă” individualitate de participare la „materia corporală”.

P.- De aici „trihotomismul” antic, de -Spirit (principiul Divin); -suflet vital; -materia corporală. în termenii cunoscuţi, ca: Nous (mintea), psihi şi soma.

G.- Teologic Creştin este Dihotomia Suflet şi Trup, Sufletul având în sine Raţionalul de Nous şi Vitalul corporal, ca partea conştientă şi cea instinctuală.

P.- Dumneavoastră, ca Psihologie, faceţi va-să-zică un fel de „dublu dihotomism”, mai întâi Dihotomismul de Origine (CHIPUL D1VIN-Supraforma şi Chipul de Creaţie-Conţinutul de Creaţie) şi apoi dihotomismul Conţinutului nostru de Creaţie, ca Suflet şi Corp (cu zisele însuşiri de raţional şi instinctual).

G.- Eu insist mult pe Dihotomismul de Origine, care este SUPRASTRUCTURA Psihologică, de care depinde Structurarea Psihologică proprie. Se tot vorbeşte de „formarea structurii psihice” prin procesul devenirii evolutive, prin formarea de „planuri psihice”. Psihologia experimentală de astăzi tocmai pe aceasta se bazează „Inconştient, subconştient şi conştient” sunt considerate „planurile de bază psihologică”. Aşa se consideră că din „inconştientul” cosmic se acumulează un „memorial de subconştient de specie”, care se transpune apoi într-un „conştient individual''. Aşa fiecare am avea aceste planuri într-o structurare proprie, care ne dă specificul individual.

P.- În această viziune, Psihanaliza şi mai nou misticile metafizice oculte, încearcă să descifreze procesul de „structurare psihică”, de la „impersonal la individual.

G.- Creaţia, s-a văzut din cele expuse anterior, este pe baza ACTULUI DIVIN CREATOR, ce are în Sine SUPRASTRUCTURA deja formată. În sens Creştin, DIVINUL nu este doar un „principiu spiritual”, ci este un FIINȚIAL PERSONAL”, din care apoi decurge şi o Spiritualitate.

P.- Deci în limbajul Creştin, PERSOANA FIINŢIALĂ este Originea Spiritului. Anticii spun că din „Spiritul impersonal” se configurează şi o „individualitate personală” iluzivă.

G- Dumneavoastră intelectualii, încă vă menţineţi pe logica veche. Pentru aceasta trebuie concretizată o „Logică direct Creştină”. Pe mine tocmai aceasta mă preocupă şi în relatările mele aceasta caut. Eu nu contrazic cele deja cunoscute, dar caut să evidenţiez „acel direct” Creştin, care nu se poate confunda şi care este propriu creştinismului. Eu încerc o Antropologie şi o Psihologie de „model palamit” de „FIINŢĂ şi Energiile Sale HARICE”.

Dacă noi, Creaţia, suntem după „CHIPUL şi ASEMĂNAREA” Lui Dumnezeu, înseamnă că tocmai acesta este „Chipul de Fiinţă Creată”. Anticii filosofi consideră Chipul Divin ca fiind „Raționalul.” În accepţiunea noastră, categoria de „Fiinţă Creată” este mai proprie Creştinismului. Aşa Fiinţa Creată ca Asemănarea Celei DIVINE, este şi ca Personală şi, are de asemenea partea sa de „energii de creaţie”. Şi din aceasta decurge o configuraţie Antropologică şi Psihologică de acest Chip „Fiinţial şi energetic corporal”. Deci Dihotomismul, în această viziune, este odată ca: -Dihotomism de Origine (CHIP DIVIN şi Chip de Creaţie); -Dihotomism de Fiinţă Creată (Suflet Personal şi energiile sale corporale).

P.- Noi suntem astfel SUPRAFORMĂ HRISTICĂ (chipul divin transpus şi într-un Chip Fiinţial de Creaţie), şi Conţinut de „Fiinţă Creată” (Natura Fiinţială de Creaţie cu dihotomismul ei de Suflet şi corp). Dar care este DIVINUL din noi?

G.- Anticii vorbesc de o „scânteie” de Spiritual Divin încorporat în Trupul nostru, şi aşa consideră „adâncul nostru” ca această „esenţă Divină” (Nous-ul, raţionalul, spiritualul) ce poate oglindi Divinul.

În accepţiunea noastră de mai sus, DIVINUL nu se face EL însuşi Spiritualul (ca la anticii panteişti), ci CHIPUL DIVIN Crează pe ARHIMODELUL Său şi un Chip de Fiinţă Creată, în transpunere de Creaţie.

Ce trebuie menţionat este faptul că Ființa Creată are în sine „Revărsarea în traducere de creaţie”, a Bogăţiei CHIPULUI DIVIN, încât Natura Creată are în sine „urmele-semnele” DIVINULUI. Astfel Natura Fiinţială de Creaţie are „ÎNRUDIREA” de CHIP cu DIVINUL, nu de însăşi FIINŢĂ în Sine. FIINȚA în Sine DIVINĂ rămâne inaccesibilă ca NECREAT in Sine, dar se „Comunică” prin ARHEMODELUL de CHIP DIVIN care stă la baza Naturii Fiinţiale de Creaţie. Trebuie făcută o distincţie clară şi netă între FIINŢA în Sine şi CHIPUL de FIINȚĂ care se poate transpune şi Creativ. Noi nu suntem de „aceeaşi FIINŢĂ” cu DIVINUL (ca la panteişti), ci suntem „după ASEMĂNAREA” CHIPULUI FIINȚIAL DIVIN. Şi încă odată menţionez că acest „după CHIP”, este categoria de „CHIP de FIINȚĂ” (nu de simplu spiritual raţional, cum zic anticii).

P.- Deci, Dihotomismul de Origine, cum îl numiţi Dumneavoastră, este CHIPUL DIVIN CREATOR ce se Comunică în Dăruire şi transpunere, şi într-un Chip Fiinţial de Creaţie. Între DIVIN şi Creaţie este astfel o „Înrudire-legătură” de categorie de „MODEL de CHIP (nu de aceeași FIINȚA).

G.- Şi această „ÎMPLETIRE DIVINO-Creaţie” este şi ea de Origine, că o face direct şi PERSONAL FIUL Lui Dumnezeu, care Se face „CUVÂNTUL-MODELUL CHIPULUI DIVIN” ce se transpune în Creaţie.

P.- De ce această insistenţă pe CHIPUL FIULUI DIVIN, când se poate spune că DIVINUL poate Crea direct Natura Fiinţială de Creaţie?

G.- Eu insist mult pe CHIPUL PREHRISTIC de Origine acosmică a Creaţiei, pentru că doar astfel este posibilă şi o adevărată Creaţie. Creaţia nu este un simplu „produs” al DIVINULUI, ci este o Realitate de „implicare FIINȚIALĂ” a Însăşi DIVINULUI în Sine. Anticii văd Creaţia o proiecţie iluzivă în „afara totală” a Divinului. Revelaţia Creştină vorbeşte de un paradoxal „Interior de Creaţie” al DIVINULUI. FIUL Lui DUMNEZEU se implică direct şi PERSONAL în Creaţie, făcând-o un „al Doilea Chip” al Său, în aceeaşi FIINȚIALITATE. Creaţia este mai întâi „Chipul al Doilea” al FIULUI Lui DUMNEZEU (ca precosmic) şi apoi acest Chip Creaţio-DIVIN se face transpunerea în diversitatea Lumii cosmice.

P.- Va-să-zică, aici este de fapt Dihotomismul de Origine ca DIVIN şi Creaţie în Împletire. Orice Făptură este un CHIP HRISTIC în transpunere specifică şi nu a unui simplu „principiu spiritual Divin”. Creaţia nu întrupează un Spiritual DIVIN, ci Întrupează o „ÎMPLETIRE” DIVINO-Creaţie HRISTICA, prin care astfel Fiinţa Creată este şi ea aptă să Răspundă direct şi Personal, DIVINULUI CREATOR. Anticii nu au Dialogul dintre DIVIN şi Creaţie, ci doar „monologul iluziv”, în care Divinul se crede creaţie şi creaţia se crede Divin. În sensul nostru, este un Dialog reciproc de „Stare, Faţă în Faţă”, nu de ascundere în Chipul celuilalt.

G.- Eu am dezbătut mult aceste probleme în relatările mele. Aici este baza întregului Teologic Mistic Creştin. Astfel, ca Antropologie de Chip Creştin, noi suntem mai întâi SUPRASTRUCTURĂ DIVINO-Creație HRISTICĂ, şi totodată o Natură Fiinţială de Creaţie proprie, ca transpunere. Să clarificăm puţin ce este această Natură Fiinţială proprie de Creaţie. Aici se încurcă iarăşi mulţi. Baza este va-să-zică ARHESTRUCTURA DIVINO-CREATIE HRISTICĂ, CUVÂNTUL ANUME CREATOR al Fiecărei Făpturi în parte Fiinţa proprie de Creaţie este transpunerea acestuia, dar atenţie, ca strict „Fiinţial de Creaţie” CUVÂNTUL DIVIN rămâne ca SUPRAFORMĂ şi Fundalul de Creaţie se face „Conţinutul”, care este total „liber în proprie natură” Fiinţială de Creaţie. El are MODELUL HRISTIC în esenţa sa, dar „Creşterea de structurare proprie” este total proprie de Creaţie, ca „Răspuns” de Fiinţialitale de Creaţie faţă de CHIPUL DIVIN. Acest fapt trebuie evidenţiat cu o mie de sublinieri. Toate procesele Fiinţiale din Natura Creată nu sunt „Divinul însuşi în manifestare”, ci sunt „răspunsul propriu” de Creaţie faţă de CHIPUL DIVIN CREATOR. Manifestarea de Creaţie a DIVINULUI se „opreşte” după ce a Creat Natura Fiinţială de Creaţie. DIVINUL se manifestă Creativ, doar ca ACT de Creaţie al Fiinţei şi Făpturilor proprii de Creaţie DIVINUL se Dăruieşte ca Bogăţie de CHIP DIVIN şi apoi „lasă” Fiinţialitatea de Creaţie să „Răspundă” la rândul ei. Viaţa de Creaţie este acest „Răspuns propriu de Creaţie”. DIVINUL nu se amestecă în Viaţa proprie de Creaţie, dar aşteaptă să „Participe” la „Răspunsul propriu” al Fiinţialităţii de Creaţie. Atenţie la acest fapt, care este „DIALOGUL între Răspunsuri”.

Aici este marea deosebire dintre mistica antică şi cea Creştină. Cea antică vede Divinul Interior ca manifestarea însăşi, ca esenţă, trebuind să dăm la o parte toată Natura Creată, ca să dezvălui Divinul ascuns si singular. Cea Creştină, pune „Faţă în Faţă” SUPRAFORMA DIVINĂ cu Fiinţa Creată şi în dialog de Răspunsuri face „Participarea reciprocă''

Noi dovedim că suntem Asemănare de CHIP-MODEL DIVIN, în măsura în care Răspundem SUPRAFORMEI DIVINE, cu propriile noastre manifestări de Natură Creată. Păcatul aici intervine, când noi nu mai Răspundem „conform” CHIPULUI DIVIN, ci într-un „anti-model”. Anticii panteişti fac o idolatrizare-divinizare a propriei fiinţe de Creaţie, de aceea fac Divinul un „adânc-interior”. Creştinismul deosebeşte net DIVINUL de Fiinţa Creată şi de aceea le pune „faţă în Faţă” şi fac Dialogul de Răspunsuri în proprie Modalitate de CHIP, ca „Împărtăşire de SUPRAPARTICIPĂRI” reciproce Natura Creată participă „peste” Fire la DIVIN, nu cu Natura Creată, ci cu „Participarea” Naturii Create. Atenţie la această distincţie dintre Natura Creată ca atare şi capacitatea de Participare-Răspuns a Fiinţialităţii Naturii Create. Mistica specific Creştină nu este Participarea „în” Naturi Fiinţiale, ci de Participări „între” Naturi Fiinţiale. Și aceste „Participări Dialogale” fac un fel de „Suprapersonalizare” a Fiinţei Create, ce Teologic se numeşte „Înduhovnicire-Îndumnezeire.

De aici „Trihotomismul Filocalic”, de DUH, Suflet şi Corp.

P.- Nici eu nu înţelegeam ce este acest „DUH”, care după cum spun Sf. Părinţi, este şi se face „Centrul” Vieţii noastre.

G.- DUHUL de care vorbesc Filocaiicii, este considerat şi „INIMA Duhovnicească”, ce asumă în Sine tocmai „Participarea proprie” în UNIRE totodată cu CHIPUL HRISTIC şi DIVINITATEA acestuia descoperită de Sf. DUH prin Transfigurarea HARICĂ.

P.- Dumneavoastră vorbiţi în relatările mai recente de o Configuraţie Mistică mai puţin consemnată, ca - Trup, Suflet şi Corp.

G.- Eu fac o menţiune ce o consider de mare importanţă pentru lumea de astăzi, care are mare nevoie de concretizarea Mistică Vie. Tendinţele de astăzi de a transforma totul într-un „divin impersonal”, nu mai respectă calea cu adevărat Creştină. A face o Mistică de DUH, nu este concretă din punct de vedere Creştin. Pentru noi Concretul este HRISTOS şi DUHUL este „Mărturia” ce-l evidenţiază şi mai mult tot pe HRISTOS. Teologic Creştin, CHIPUL HRISTIC este „accesibilitatea” DIVINULUI pentru Creaţie, că El „Se face TRUP”. Taina „TRUPULUI” este Taina ÎNTRUPĂRII DIVINULUI şi în Chipul de Fiinţialitate de Creaţie, tocmai taina Lui HRISTOS. Originea şi Fiinţa Creaţiei este deci în TRUPUL acesta HRISTIC. Cum spuneam mai înainte, TRUPUL PREHRISTIC este Dihotomia de Origine şi din şi prin acesta se configurează ființa noastră proprie. TRUPUL HRISTIC nu se confundă cu partea Corporală, care este energia Sufletului Creat. TRUPUL HRISTIC este FIINŢIALITATEA DIVINO-Creaţie, în care DIVINUL PERSONAL al FIULUI Lui DUMNEZEU Asumă şi o Fiinţialitate de Creaţie.

Anticii vorbesc de o „materie primordială” pe care Divinul o Modelează în formele de creaţie. în sensul nostru, aceasta este tocmai TRUPUL PREHRISTIC, care nu este o simplă materie, ci este o FIINȚIALITATE DIVINO-Creaţie, din care se poate Naşte cu adevărat şi o Lume de fiinţe Create, ca Asemănări de TRUP HRISTIC.

FIUL Lui DUMNEZEU „Se face TRUP” înainte de Creaţia propriu-zisă a Lumii, se face şi Chip de Fiu de Creaţie în aceeaşi PERSOANĂ a FIULUI DIVIN. El se prezintă înaintea TATĂLUI DUMNEZEU şi într-un Chip de Fiu de Creație:”-PĂRINTE, iata-Mă pe Mine, UNICUL Tău FIU în totodată şi într-un Chip de Fiu de: Creaţie, pe care îl BINECUVÂNTEAZĂ, ca prin acesta Eu, FIUL Tău, să-ŢI aduc şi o Cântare de Creaţie.”

„Prima Substanţia” este astfel această UNIRE DIVINO-Creație PREHRISTICĂ, ce este Taina TRUPULUI HRISTIC, care se va descoperi propriu-zis în ÎNTRUPAREA directă HRTSTICĂ, ca Chip de OM.

Acest ARHEMODEL de TRUP HRISTIC este Originea zisei „dualităţi” de Cer (CHIP DIVIN) şi Pământ (Chip de Creaţie). Dihotomia de Origine a TRUPULUI HRISTIC este Originea apoi a dualităţii Masculin şi Feminin, Bărbat şi Femeie.

Se zice mistic, că Lumea ia Naştere din „polarizarea” Divinului (Chip în sine Masculin) şi într-un Chip Feminin (Chip de creaţie).

În sensul nostru, FIUL Lui Dumnezeu se face de „Două ori Chip de FIU”, şi astfel nu este o polarizare, ci o „Dualizare-Îngemănare”. În sensul nostru nu este androginul primordial care este în sine „masculin şi feminin” şi se desparte ca atare, ci este „Dublul Chip de FIU”, ca FIU DIVIN şi Fiu de Creaţie, care sunt astfel „GEAMĂNUL primordial”, nu androginul Originea Creaţiei este în „Îngemănarea CHIPULUI DIVIN şi cu un Chip de Creaţie”, ca „Asemănare”.

Adam Omul este făcut după acest Chip HRISTIC, ca CHIP al DIVINULUI şi totodată Chip de Creaţie şi apoi din „Coasta” sa (Chipul de Fiu de Creaţie) se Creează Eva-Femeia-MAMA, care să Nască în Chip de Făptură. Deci Femeia nu este „dualitatea divinului” (cum cred anticii), şi nici „reversul masculinului”,, ci este Taina „Naşterii Chipului de Fiu” de Creație. Chipul de Bărbat este transpunerea CHIPULUI de FIU DIVIN, iar Chipul de Femeie este MAMA Naşterii Chipului de Fiu de Creaţie. Femeia este Naştere de Creaţie prin esenţă, de aceea se zice că Femeia are în sine pe Fiul, şi datorită acestuia este ca Chip feminin. Mai mult, Taina Femeii este că are „TRUPUL Fiului”, tocmai Taina HRISTICĂ. Nu Fiul se face şi Femeie, ci TRUPUL FIULUI se face Chip de MAMĂ-Femeie. „Frumosul” Femeii este oglindirea Frumosului TRUPULUI Chipului de Fiu. Aici se încurcă Freud în Psihanaliza sa, ca şi toate misticile „psiho-fiziologice”. Corpul nostru nu este „manifestarea transpunerilor spirituale Divine”, ci a „manifestărilor net de creaţie”, care nu au cu nimic de-a face cu DIVINUL (ce se manifestă ca Chip-Trup peste Suflet şi corp). Se zice că Adam-Bărbatul are o „INIMĂ Dublă”, dar în Îngemănare „nedespărţită”, (CHIPUL de DIVIN şi Chipul de Creaţie), Eva are şi ea de asemenea tot o „INIMĂ Dublă”, dar ca Femeie-MAMĂ o are ca „Două Inimi despărţite” (dar în legătură). Şi de aici TAINA Femininului, în care „Bat Două Inimi”, ce datorită păcatului se fac contrare. În Adam este doar o singură Bătaie a „Inimii Duble” şi datorită păcatului se face mai mult o „bătaie spre Chipul de Creaţie” cu „depărtare” de Cel DIVIN. Mistica Bărbatului este ca „Bătăile” Inimii Duble să fie în Orientare spre CHIPUL DIVIN. Specificul Misticii Femeii este să Bată ambele Inimi unite în „Aceeaşi Orientare” (ori spre DIVIN, ori spre Chipul Creat). La Femeie este astfel o „Dublă Orientare UNITĂ”, pe când la Bărbat este doar o „Unică Orientare unită”. De aceea Caracterul Femeii este întotdeauna „Dublu”, chiar dacă este într-o „Unică Orientare”. Femeia are permanent „Două Memorii”, de „MAMĂ şi Fiu”, de aceea se zice că Femeia are Mistica „Permanentei Naşteri-Împărţirii în Două”. Specificul Feminin este tocmai acest sublim de a-şi „Dubla Inima cu încă o Inimă”, încât Inima Femeii pare întotdeauna o „Alta”, care de fapt este o încă o „Naştere de Altă Inimă”. Iubirea femeii este in această „MULTIPLICARE de INIMI-Noi iubiri”, încât Femeia are Orientarea de „Desfăşurare centrifugă întindere-multiplicare”, iar Bărbatul are Orientarea „Centripetă-Acumulare-Reunire”. Specificul Femeii este o „inepuizabilă multiplicare-Naştere”, de aceea se numeşte „Eva-Viaţă”; este un „perpetuum mobil al Iubirii ce nu se mai termină, nu se mai OPREŞTE”.; La Bărbat este un „perpetuum mobil al Iubirii STABILE, ce nu se clinteşte, ce rămâne un Absolut în Sine”. De aceea se zice că Bărbatul se „desparte pe Sine” în „Fiul Femeii” şi Femeia se „Reuneşte pe Sine în „Fiul Bărbatului”. Aici este TAINA FIULUI Lui DUMNEZEU, care Creează şi o Lume, care Se Naşte şi într-un Chip de Creaţie prin Taina MAMEI şi Creaţia se REUNESTE în DIVIN prin REUNIREA în FIUL DIVIN. Este TAINA PREOȚIEI şi Bisericii.

P.- Se tot vorbeşte de un „Viitor al Femeii”.

G.- Se preconizează, că de va mai fi încă un mileniu, acesta va fi sub „semnul femininului”. Dacă până acum a fost evidenţierea „Virtuţilor” (sau păcatelor bărbăteşti), vine vremea evidenţierii „Virtuţilor” (sau păcatelor Feminine). Chipul DIVIN al Femeii este „Chipul BISERICII-MAMEI Cosmice. Chipul păcatului Femeii este „chipul casei sterile”, al „Femeii ce nu mai este MAMĂ”, care se ”auto-divinizează„ (de unde tendinţa, de Preoţie a Femeii). Femeia este ICOANA MAICII DOMNULUI care este „PERMANENT cu PRUNCUL DIVIN în Braţe”. Femeia „fără Copil în Braţe”, nu mai este Chip adevărat, de aceea viitorul va fi contrarul dintre „mamă şi femeia sterilă”. Femeia viitorului nu va mai avea cele „Două inimi”, ci îşi va mutila pe cea „de a Doua”.

P.- Dar Femeile care nu se căsătoresc, cum vor fi MAME-ICONICUL Femeii?

G. Idealul MAMEI FECIOARE este însăşi Taina Chipului Feminin. Şi Femeia are INIMA CHIPULUI DIVINULUI şi Inima de Creaţie, dar în separare şi Inima de Creaţie este Inima de FECIOARĂ-Copil. Femeia cu Copilul în Braţe este Chipul Femeii FECIOARE, şi FECIOARA este Femeia cu Inima de MAMĂ de Creaţie, în care sunt deja Copii. Pentru FECIOARA-MAMĂ toată Lumea sunt Copiii Inimii ei. Iubirea Femeii este cu exclusivitate „IUBIRE de MAMĂ”. Femeia când Iubeşte „Naşte” Chipul Copilului celui pe care îl Iubeşte. Iubirea Femeii nu este niciodată „autosatisfacţie”, ci „Dăruire în Naşterea Copilului”. „Sexul” Femeii este cu exclusivitate „Naşterea”. Dacă Femeia nu „simte că Naşte”, nu Iubeşte, ci îşi „omoară” tocmai Chipul Feminin şi devine „femeia fără Inimă, vampiră-vrăjitoare”, ce-şi „mănâncă” proprii Copii. Este o analogie între „păcatul Evei şi mâncarea din pomul diavolesc, al morţii”. Iubirea nu este „mâncare-autoconsum”, ci Dăruire-Naştere. A „absorbi” Iubirea în proprie satisfacţie, este tocmai „păcatul”, ca o „consumare” a celuilalt. De aceea „moartea” apare deodată cu „mâncarea-consum”. Iubirea care nu „Naşte-Rodeşte”, se face „consum-gol”. La Bărbat de asemenea, Iubirea trebuie să „Renască CHIPUL DIVINULUI”, altfel devine „consum”.

Iubirea Femeii este „Naşterea permanentă a Chipului de Creaţie” şi Iubirea Bărbatului este „Renaşterea permanentă a chipului DIVINULUI”. Bărbatul care nu Renaşte CHIPUL DIVINULUI se „autodivinizează” şi Femeia care nu Naşte-Chipul de Creaţie se „auto-creează” (de unde excesivul de pământesc al Femeii sterile).

P.- În Dialogul nostru nu putem cuprinde tot complexul acestor probleme controversate, dar să punctăm câteva repere orientative.

G.- Creştinismul vine cu descoperirea unor taine ce rezolva multe din dilemele antice; păcat că nu prea sunt băgate în seamă.

P.- Deci, ca să ne întoarcem la Antropologie, noi suntem mai întâi TRUP-CHIP HRISTIC (Dihotomia de Origine, Suprastructura DIVINO-Creație, Pecetea CHIPULUI DIVIN) şi o Fiinţialitate proprie de Creaţie (cu dihotomia de Suflet şi corp). Mai pe scurt, suntem TRUP, Suflet şi Corp.

G.- În Rai Adam şi Eva aveau TRUPUL peste Suflet şi Corp, şi de aceea după păcat, pierd TRUPUL și se „văd goi”. Aşa, noi trebuie să ne facem nişte „haine artificiale”, care să ne compenseze TRUPUL. Filocalicii vorbesc de „Haina DUHULUI”.


Practica Isihastă


P.- Şi de aici Practica zis Isihastă, de care şi Dumneavoastră vorbiţi într-un „Limbaj aparte”.

G.-Se ştie că sunt mai multe specificuri caracteriale şi în viziunea Creştină. Este specificul Sinaitic (de nisip ars, ca descarnaţie, cu asceticul extremist de Suflet aproape fară corp, o intrare totală în TRUPUL de DUH) este specificul Athonit, (metafizic, de căutare a unui Spiritual DIVIN în proprie fiinţialitate, o căutare a DIVINULUI cu Mintea şi Inima, ca apoi să să ajungă şi la TRUPUL de DUH peste Minte şi Inimă).

Este specificul Slav (al Interiorului dualizal de păcat, cu lupta crâncenă dintre Bine şi Rău, dintre Demonism şi Virtute, al subconştientului fantomatic şi al zbaterii agoniei morţii). Şi noi mai consemnăm specificul Carpatin (al ICONICULU1 TRUPULUI peste Fiinţialilalea noastră şi peste complexul Sufletului şi corpului, ca şi peste păcat).

P.- Acest specific Carpatin ce-l evidenţiaţi Dumneavoastră, este mai puţin cunoscut, şi chiar pare multora un „neo-isihasm”.

G.- Mai ales în ultima vreme se încearcă tot felul de „amestecuri mistice”, de „neo-mistici”, care sunt nişte „hibridări artificiale”. De aceea orice Practică Mistică trebuie bine verificată. Eu prin acest specific Carpatin, încerc tocmai o „desincretixare” a Isihasmului.

Gândirea veche antică s-a năpustit violent asupra Creştinismului şi chiar a încercat o „falsificare” prin „amestecare”, ce s-a refuzat permanent. Mai ales Creştinismul Ortodox, nu a admis niciodată „neo-formele sincretice”.

P.- Creştinismul s-a născut în contextul Culturii antice şi a păstrat multe din aceasta.

G.- Dar a evidenţiat „Specificul Creştin inconfundabil”. Acest „inconfundabil” nu trebuie considerat un „contrar”, ci însăşi „FIINȚIALITATEA Creştină”, ce trebuie respectată ca dreptul la Viaţă ce-1 au toate.

Au fost multe zbateri Teologice, unele mai puţin clare, dar întodeauna „Caracterul Creştin” s-a păstrat neatins. Sf. Maxim Mărturisitorul a făcut prima „sinteză” Teologică, apoi Sf. Grigorie de Palama. Se pare că mai este nevoie şi pentru vremurile noastre, de încă o „sinteză globală”.

De aceea şi în Creştinism pot fi unele „Căutări Teologice”, care nu sunt „neo-forme”, ci „paşi ai unei deschideri tot mai largi”.

Creştinismul are încă multe „Valori neevidenţiate”, care sunt adesea necesare şi care se valorifică în momentele respective.

Dacă Tradiţia obişnuită Filocailică a pus bază pe „sinteza Teologică a confruntării cu păcatul”, se pare că pentru noi şi viilor este nevoie de o „sinteză Teologică a depăşirii păcatului”.

Cel puţin eu personal şi văd şi la alţii de asemenea, intuiesc acest necesar de mai mult „ICONIC”, faţă de anteriorul „dualism contrar”.

Omul de astăzi este aşa de „păcătos”, încât a devenit insensibil la Mântuire. Nu mai poate nimic, se lasă dus de val. Care este „Salvarea”?

Omul de astăzi este râs înlăcrimat; este veselie cu durere; este bine mânjit de rău; este Conştiinţă la masă cu minciuna. Pe Omul de astăzi nu-l mai poţi schimba, ci doar să-i „Redai ceea ce a pierdut”. Omul a pierdui Raiul şi este în pericol să piardă şi „Pământul”. Omul va fi în „aer” într-un „gol transcendental” asemenea demonismului. „Pedeapsa” păcatului Omului de astăzi este să-l bagi din nou în Rai, să-l faci din nou Nemuritor, să-l pui direct în Faţă cu DIVINUL, ca să se vadă ce a ajuns.

P.- Omul prin păcat a pierdut TRUPUL HRISTIC şi a rămas doar cu Sufletul şi Corpul. Omul nu mai are UNITATEA DIVINO-Creaţie, ci doar propria Natură Fiinţială, de Creaţie, în care se zbate Memoria DIVINULUI în confruntare cu „destructurările” proprii.

G.- După izgonirea din Rai, Omul nu mai are SUPRAPSIHICUL, de TRUP, sau cum zic Filocalicii, Cel de DUH, ci doar Psihologicul de Suflet, şi Corp, care şi acesta se negativizează tot mai mult. De aceea anticii au uitat de Taina DIVINULUI ca SUPRASTRUCTURĂ, şi-l confundă cu însăşi „structurarea” din interiorul propriului Psihologic.

Pentru antici DIVINUL este doar acel „Adânc de esenţă Spirituală”, ascuns de formele materiale.

Pentru noi Creştinii, DIVINUL, este SUPRAFORMA-TRUP HRISTIC, ce îmbracă Sufletul şi Corpul. Psihologicul nostru de Suflet şi Corp, are în Sine Memorialul SUPRAFORMEI-SUPRAPSIHOLOGICULUI TRUPULUI HRISTIC, dar nu în „orientare” spre interior, ci în „Orientare spre Dincolo” de propria Fiinţialitate.

Aici este Taina ICONICULUI Mistic, pe care încerc şi eu să-l „reevidenţiez” ca Practică Isihastă.

P.- Va-să-zică ICOANA nu este simpla „încorporare în material”, ci este Taina TRUPULUI DIVINO-Creaţie ce este „peste” Spirit şi materie.

G.- Aici se încurcă iconoclaştii (cei care exclud Iconarea), că ICOANA nu este „corp material” al DIVINULUI Spiritual, ci este TRUP -Supracorp peste ambele, şi peste Spiritual şi peste material. TRUPUL ÎNVIAT HRISTIC nu este „Corpul material al Sufletului”, ci este „TRUPUL DIVINO-Creaţie peste Suflet şi Corp”, care are în Sine şi DIVINUL şi Sufletul şi Corporalul în acea UNITATE ce pentru noi este dincolo de înţelegere. Această Taină de TRUP ICONIC, în care Spiritul şi materialul pot fi deodată şi fără contrarietate, în care DIVINUL şi Creaţia se pot Întâlni şi Comunica, este marea Taină HRISTICĂ ce o aduce Creştinismul.

Trupul Liturgic EUHARISTIC este tocmai acest TRUP ICONIC, în care se „ADUNĂ TOTUL”, fără amestecare însă.

Pentru antici nu este o „întâlnire” între Spirit şi materie, ei o veşnică şi reciprocă anihilare. TRUPUL iiristic face tocmai „întâlnirea tuturor contrariilor”, dar nu într-o absorbire, ei într-o, „Comunicare deodală şi Participativă”.

Cine nu are în vedere aceste repere, nu va înţelege fondul Misticii noastre Isihaste Creştine, care este Mistica ICONICULUI TRUPULUI EUHARISTIC HRISTIC.

lsihasmul nu este o „mistică spirituală”, ci este o „Mistică SACRALĂ”. Diavolul a vrut să „imprime” Omului „chipul de Spirit'', ce nu este „specificul Omului” (ci al îngerilor). Îngerii, pun Chipul de Spirit, fac RITUALUL SACRULUI DIVIN. Omul face întâi Chipul SACRULUI, apoi „Spiritualitatea”. Omul fară SACRU, chiar de caută Spiritul, nu mai este specific de Om, ci de „înger căzut”. Diavolul vrea să distrugă „Chipul de Om”, prin „falsa spiritualizare”. Şi Chipul de Om este Chipul RITUALULUI SACRU, ce este deliberat „ucis”. De aceea toate misticile şi zis teologiile ce exclud RITUALUL SACRU, şi se dau drept „spiritualizări”, nu mai sunt o Mistică adevărată a Omului.

P.- Părinte Ghelasie, mai ales în ultimele relatări, insistaţi mult pe Taina ICONICULUI, având în vedere deci, tocmai evidenţa acestui fapt esenţial Creştin, de „Omul-CHIP al sacrului”.

G- DUMNEZEU nu se gândeşte şi nici nu se poate vedea, ci se poate „ÎNTÂLNI si ATINGE”. Mistic este o distingere, netă între zisa vedere şi ARĂTARE. Noi putem gândi „Cele” ale arătării şi ÎNTÂLNIRI). Mistica este ARĂTARE şi ÎNTÂLNIRE directă, peste gândire şi zisa vedere. Omul este CHIP de PERSOANĂ prin excelenţă. Relaţia şi raportul nostru nu este cu „părţi-componente”, ci cu Integralitatea noastră Fiinţială ce este PERSOANA. Creştinismul vine cu această Revelare a CHIPULUI de PERSOANĂ, care este CHIPUL FIINŢEI DIVINE. Anticii au şi ei dreptatea lor, că ”FIINTA” DIVINĂ este apofatică-inaccesibilă, de unde filosofia „Esenţei ultime”, ce este Fiinţa în Sine. Aşa, în acest sens, lot ce există este de „manifestare-reflectare” a „Esenţei”. Spiritul-Gândirea este considerată prima „manifestare” a FIINTEI şi apoi Spiritul se configurează în multitudinea de forme, până la apogeul „Eului-Personal”. In Revelaţia Creştină, FIINŢA este de la început PERSOANĂ FIINŢIALĂ şi apoi din PERSOANĂ iese zisul Spirit.

P.- Dumneavoastră insistaţi mult pe deosebirea, dintre CHIPUL de PERSOANĂ şi Spirit.

G.- Fără această distincţie nu se poate vorbi de „specificul” Misticii Creştine, care nu este de „mistică spirituală”, ci de „Mistică a CHIPULUI SACRU de PERSOANĂ”. În acest sens, FIINŢA-Esenţa „subzistă” în CHIPUL de PERSOANĂ FIINŢIALĂ, (nu de „Persoană de reflectare spirituală”, ca la antici). Mistica noastră Creştină, în contextul actual de cultură, trebuie să-şi extindă un „Limbaj” tot mai larg, altfel rămâne închisă într-un „teologic formal-limitat”. Teologic Creştin, problema PERSOANEI este considerată „baza” învăţăturii Teologice, dar nu s-a insistat pe „definirea” ei strictă, considerându-se „TAINA CHIPULUI Lui DUMNEZEU”, care se „Pecetluieşte” şi pe noi ca „Asemănare”. În actualizarea noastră însă, este nevoie de o dezbatere mai amănunţită tocmai a TAINEI PERSOANEI FIINŢIALE, deosebită net de „Persoana Spirituală” (de stil antic). Filosofia antică nu vorbea de FIINŢĂ (cea inaccesibilă), ci doar de reflectările ei Spirituale şi manifestările Spiritualului. Teologicul Creştin păstrează acest mod de vedere, considerându-se că FIINȚA PERSONALĂ DIVINĂ se „reflectă” prin „Spiritualul HARIC” ce este DIVINUL Energetic de accesibilitate. Dar în contextul de astăzi, când este un „amestec grosolan” între „spiritualităţi”, trebuie insistat mai mult pe TAINA CHIPULUI de PERSOANĂ FIINȚIALĂ faţă de Spiritualul ei de reflectare. Teologicul tradiţional este al „FIINŢEI DIVINE prin HAR” care trebuie să fie actual evidenţiat mai mult printr-un Teologic al HARULUI prin CHIPUL PERSONAL FIINŢIAL”. FIINŢA prin HAR (Spiritual), are cu adevărat şi posibilitatea de a se Revela şi ca „HAR prin FIINŢĂ-PERSOANĂ”.

Toate „luptele” cu ereziile antice au fost pe tema „panteismului” ce implică tocmai FIINŢIALUL. Pentru antici Lumea este o „emanaţie-reflectare” a unei „Esenţe FIINŢIALE impersonale”, care apoi se „reabsoarbe” în aceasta. În sens Creştin, Lumea este o Reală „Fiinţialitate de Creaţie”, care nu emană din FIINŢA DIVINĂ, ci din ACTUL PERSONAL şi CREATIV al DIVINULUI, care nu se „absoarbe”, ci face „ASEMĂNAREA” cu DIVINUL, ca UNIRE UNITATE.

P.- Deci ca să se distingă „Specificul” Misticii Creştine, trebuie făcută distincţia netă şi clară între taina CHIPULUI FIINŢIAL de PERSOANĂ şi „Spiritualul” său, fără să se mai confunde „PERSOANA cu însăşi Spiritualul”. PERSOANĂ este CHIP FIINŢIAL, iar Spiritul este HARUL-Reflectarea VIEŢII FIINŢIALE, ce în Sine rămâne TAINĂ.

G.- Mistica Spirituală este „mistica Minţii” şi Mistica CHIPULUI de PERSOANĂ este „Mistica SACRULUI” direct. FIINŢA DIVINĂ este FIINŢĂ SACRĂ, adică FIINŢĂ-PERSOANĂ. „Fiinţa impersonală” a filosofilor antici nu are „SACRU în Sine”, ci se ”sacralizează” prin „reabsorbirea profanului Spiritual” în ea.

P.- Aşa, Isihasmul Creştin nu este mistica Spiritului profan şi laic, ci Mistica direct a SACRULUI CHIPULUI de PERSOANĂ.

G.- Eu încerc o Psihologic pe bazele direct Creştine, după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu, care este FIINŢĂ PERSONALĂ şi Energii HARICE. Aşa consider că şi Fiinţa noastră este „Fiinţă-Persoană de Creaţie şi energii-Corp”. Persoana Fiinţială de Creaţie are „Pecetea CHIPULUI Lui DUMNEZEU”, de aceea este un „Trifiinţial de Creaţie”, ce-i dă „Asemănarea” ARHEMODELULUI persoanei divine. De aici, cum spuneam mai înainte, noi suntem CHIP al DIVINULUI, şi Fiinţialitate de Natură Creată, care are în sine ARHEMODELUL CHIPULUI DIVIN , dar transpus într-un Chip de Natură Fiinţială de Creaţie. Astfel, ca orientare, Configuraţia Psihologică este: -Suprapsihicul-TRUPUI. HRISTIC- (arhemodelul chipului divin); -Psihicul de Creaţie (Sufletul Personal); -Corpul (energeticul Sufletului). Sufletul-Persoana de Creaţie are CHIPUL TREIMlC ca Trifiinţialitatea: -Subiect-Conştiinţă, Duh-Memorie. şi Eu Personal-Volutiv. Şi acest Trifiinţial al Sufletului se transpune în „psiho-biologicul” Corpului, ca: Mental-raţiune (în transpunere de sistem nervos), simţire-memorie (ca biologic-vital), organe-functii corporale, (ca volutiv). Suprapsihicul CHIPULUI DIVIN ne dă nouă ARHEMEMORIALUL DIVIN CREATOR, după care Sufletul nostru Personal Creşte în proprie Natură de Creaţie, cu proprie „Structură Psihică” care se reflectă apoi în „structura bilogic” Corporală.

P.- Va-să-zică, Dumneavoastră insistaţi mai întâi pe „Chipul de Persoană Fiinţială de Creaţie” (ca Triființialul: Entitate Personală, Duh, Eu Personal), care apoi se reflectă ca „psihologicul ştiut” (gândire, simţie, voinţă).

G.- Şi mai mult, insist pe Suprapsihologicul CHIPULUI TREIMIC DIVIN, care este Pecetea TRUPULUI HRISTIC, în care se reflectă TREIMEA PERSONALĂ DIVINĂ, CHIPUL TATĂLUI al FIULUI şi al SF. DUH, care este de fapt AHEMEMORIALUL de Origine, zisă „Supraformă” ce ne CREAZĂ şi pe bazele ei ne „existenţializăm” ca proprie Natură Fiinţială de Creaţie. Păcatul ne „desparte” de ARHEMEMORIALUL DIVIN şi rămânând în „gol”, ne „structurăm” Sufleteşte doar ca proprie Natură de Creaţie, care se „negativizează” tot mai mult, printr-o „falsă auto-divinizare”, care se reflectă apoi şi într-o defectuasă „structură psiho-biologică”.

P.- De aici deci insistenţa Misticii Creştine, pe Rememorarea în primul rând a ARHEMEMORIALULUI Suprapsihologic DIVIN, care să refacă apoi şi „propriul Memorial”, ca Suflet şi Corp.

G.- Misticile antice încearcă o „refacere” directă a „structurii Sufleteşti şi corporale” prin „complexul psihologic propriu”, în care caută „ARHIEMEMORIILE DIVINE”. Trebuie înţeles clar, că ARHEMEMORIILE DIVINE nu sunt în Memoriile directe ale Sufletului nostru de Creaţie (acestea fiind doar „urme” de CHIP DiVIN). Aici au dreptate şi anticii când afirmă că în noi sunt doar „principiile Spirituale Divine”, nu însăşi FIINŢA DIVINĂ, care este „dincolo şi peste”. Aşa, anticii fac „mistica minţii”, ca să redescopere Spiritual „Ideile-pricipiile Divine”, prin care apoi să se reabsoarbă în FIINŢA DIVINĂ în Sine. Anticii nu au FIINŢA DIVINĂ ca TAINĂ a PERSOANEI FIINȚIALE, ci doar ca Spiritual Divin”. În sens Creştin, FIINŢA DIVINĂ este PERSONALĂ şi aşa este o „Mistică a sacrului CHIPULUI de PERSOANĂ”, care apoi se reflectă şi în „Mentalul obişnuit”. De aici, Isihasmul nu este „mistica Minţii”, ci „trecerea” în ARHEMEMORIALUL TAINEI CHIPULUI de PERSOANĂ” şi Dialogul INTERPERSONAL cu DIVINUL. Nu este însă o „anihilare” a Minţii, ci mai întâi o REMEMORARE a Suprapsihologicului direct divin, prin care Mintea să se „refacă” pe MEMORIALUL DIVIN, şi aşa să „scape” de „balastrul memoriilor negative” ale păcatului.

lată de ce eu insist pe CHIPUL ICONIC de PERSOANĂ, că prin acesta se poate face „RESACRALIZAREA” Dialogului nostru cu DUMNEZEU. Un „dialog direct de Spiritual” cu DIVINUL, este insuficient, care te opreşte tot la „hotarul reflectărilor” de DIVIN, nu te duce la „ÎNTÂLNIREA” reală cu DIVINUL.

P.- Astfel, Mistica Isihastă Creştină este Mistica SACRULUI ICONIC.

G.- În sensul nostru, ICONICUL este ARHEMEMORIALUL de ÎNTÂLNIRE PERSONALĂ DIVINO-Creaţie, deci este „Acel” TRUP HRISTIC, „peste” Sufletul şi Corpul nostru. Noi nu facem „mistica urmelor Divinului” din Sufletul nostru, ci trecem direct la „Mistica INTERPERSONALULUI” DIVINO-Creaţie, care să se reflecte şi în Suflet şi Corp.

P.- Părinte Ghelasie, Dumneavoastră vreţi să ridicaţi Isihasmul la „gradul direct eshatologic”, de ÎMPĂRĂŢIA Lui DUMNEZEU. Filocalicii fac mai întâi mistica „restabilirii” Sufletului şi Corpului nostru cel păcătos, ca deabia apoi să facă „INTERPERSONALUL DIVINO-Creaţie”.

G.- Eu dau mare valoare modalităţii Filocalice, care este „Calea de Înduhovnicire” a Personalului nostru căzut în păcat. Dar ca „necesitate” actuală de „Mistică cu adevărat Creştină, trebuie insistat pe acest ICONIC, ce este de fapt „fondul şi împlinirea” acesteia.

Eu încerc să cultiv şi o „modalitate direct ICONICĂ”, prin „specificul Carpatin”, pe care l-am amintit anterior, dar nu-1 dogmatizez ca „exclusivă modalitate mistică”, ci ca un „specific Carpatin”, alături de Cel Atonit şi Slav.

P.- Şi mai concret, în ce constă acest „specific Carpatin”?

G.- Fiind mai puţin evidenţiat, mulţi mă consideră că fac un fel de „neo-isihasm”, ce este greşit. Eu „evidenţiez” acest „Caracter Carpatin”, că pune tocmai problema de fond a „Misticii ICONICE Creştine” care este şi „fondul” Misticii Filocalice”

Şi mai mult, se pare că în contextul actual de Mistică, acest „Model ICONIC” este mai „accesibil” şi poate „redeştepta” DUHUL Misticii Creştine.

Eu îl propun alături de modalităţile Filocalice mai mult practicate şi dacă va prezenta cu adevărat o valoare practică, să fie folosit. Repet, ICONICUI. acestui specific, mie personal mi-a deschis „Calea Filocalică” a Misticii Creştine. În tumultul de tot felul de „practici mistice” de astăzi, este nevoie de un „Reper direct Creştin”, care să nu-l confunde cu nici una. Pe acest fapt insist eu.

P.- În ce constă această „Mistică Iconică”?

G.-Toate relatările mele încearcă evidenţierea acesteia. Dar pentru că este foarte simplu, se înţelege foarte greu. Păcatul ne-a complicat, şi „simplul” ne-a devenii ascuns. Anticii fac o „concentrare a Minţii”, pană la reducerea totului la o „esenţă”, tocmai în căutarea „simplului absolut”. Pentru antici „simplul absolut” este însăşi FIINŢA în Sine, care se manifestă ca „multiplu” în afara Sa, ca „Spiritual în structurări de forme”. În sens Creştin, „simplul absolut” nu este un ''gol transcendental”, ci este tocmai CHIPUL de PERSOANĂ FIINŢIALĂ, ce are în afară multiplul Spiritual, dar mai are şi în Sine un „DEPLIN INTRAFIINŢIAL” de „Alte” dimensiuni, ce depăşeşte atât zisul simplu, cât şi multiplul.

Atenţie la această evidenţiere: de DEPLIN ÎNTRAFIINŢIAL al CHIPULUI de PERSOANĂ.

FIINŢA în Sine este „Esenţă ca PERSOANĂ”, este „multiplă ca Spiritual în afară” şi este „DEPLINĂ ca INTRAPERSONAI”. În sensul Creştin, „Esenţa ca FIINŢĂ” are o DEPLINĂTATE ca „INTRAESENŢIAL” ce paradoxal are ca „mijloc-punte” dintre Sine şi peste Sine, tocmai „Simplul absolut”, care este „CHIPUL PERSOANEI”. Anticii pun „intermediarul” dintre „Esenţa DIVINĂ” şi „manifestarea lumii”, ca „Spiritualul”, ce se structurează în formele corporale. În sensul nostru Creştin, PERSOANA, este „Intermediarul” dintre FIINŢA în Sine şi „Manifestarea de afară” şi din PERSOANĂ iese „Spiritualul şi corporalul” deodată.

P.- În această accepţiune, nu mai este o „structurare a Spiritualului” în corporal, ci o „Structurare a PERSONALULUI” în Dubla Sa deschidere, ca deodată Spiritual şi corporal.

G.- Aici esle o problemă grea a vieţii noastre. Păcatul ne-a „despărţit” Chipul nostru Personal de Creaţie, de CHIPUL-PERSONAL DIVIN si în acest „gol” noi ne-am „Fărâmiţat” propria Fiinţialitate PERSONALĂ, în zisul Spiritual de contrarietate cu cele corporale.

P.- Filosofia anlică încearcă prin Spiritual o revenire la Ființial, ce va-să-zică nu este posibilă, că doar PERSOANA este „Hotarul” dintre DIVIN şi însăşi Spiritual.

G.- De aici specificul ICONIC al Misticii Isihaste, care nu este „mistica Spiritualului”, ci Mistica ICONICULUI de PERSOANĂ, în care să se „reîntoarcă” atât Spiritualul, cât şi corporalul şi mai mult apoi, reîntoarcerea PERSONALULUI în DEPLINUL INTERPERSONALULUI, Cel dincolo si de Spiritual şi de corporal.

În această viziune, Taina CHIPULUI de PERSOANĂ este ICONICUL, în care se reflectă, atât Spiritualul şi corporalul şi totodată INTRAFIINŢIALUL ca Taină a ICOANEI ce ÎNTRUPEAZĂ deodată DIVINUL şi Creaţia în ÎNTÂLNIRE şi îmbrăţişare, fară amestecare.

Teologic se spune că Icoana este „intermediarul” dintre DIVINUL Spiritual şi corporalitatea dc Creaţie, în Iconic fiind posibilitatea de „întâlnire” dintre Spiritual şi corporal” şi totodată transcenderea Transfigurativă a corporalului în Spiritual. În Icoană, nu Spiritul se face „corp”, ci corpul se face „Părtaş” Ia cele Spirituale, încât prin Icoană Corporalitatea capătă „Ochii de DUH”, de a putea vedea Cele dincolo de materialitate. De aceea în Icoană nu trebuie văzută „corporalitatea”, ci Taina „Ochilor de DUH” ai corporalului, ce doar prin Iconic este posibilă. Noi extindem aceşti „Ochi de DUH ICONIC”, în „OCHI de PERSOANĂ” care Văd atât DUHUL ce reflectă DIVINUL, cât şi „Spiritualul Încorporat”. Atenţie la distingerea ce o facem noi. În accepţiunea obişnuită, Spiritualul se „încorporează” şi trebuie o „de-materializare” a Spiritului, ca să revii la Spirit. În sensul ICONIC al nostru, nu Spiritul se încorporează, ci CHIPUL de PERSOANA se ÎNTRUPEAZĂ, atât în Spiritual, cât şi în corporal deodată, în care reflectă DEPLINUL INTRAPERSONAL Fiinţial, prin DUHUL ce face această „transparenţă”.

P.- Deci, ca Practică „ICONICĂ de PERSOANĂ” este specificul Isihast, nu de raportul dintre Spiritual şi corporal. Iconicul de PERSOANĂ este TAINA în care trebuie să vezi deodată DIVINUL şi Creatul într-o „Depăşire” fară desfiinţarea sau absorbirea lor. Iconoclaştii fac mare caz de corporalitatea imposibilă a DIVINULUI Spiritual. În ICONICUL PERSONAL, va-să-zică, nu se mai pune problema corporalului, ci „Transparenţei de DUH a PERSOANEI”, atât dintre DIVIN, cât şi Spiritual şi corporal. În iconic nu este „simplul raport.” dintre Spiritual şi corporal, ci „Supraraportului” dintre „UNIREA de INTEGRALITATE” a Realităţii. În sens Creştin, nu „Esenţa” este importantă, ci „INTEGRALITATEA Esenţei cu Deschiderile Sale” (atât spirituale, cât şi corporale).

În Practica Mistică se caută aşa zisul „instrument de activ” Anticii consideră Ființa-esența ca „statică şi imobilă”, Spiritualul cu mentalul său şi sensibilul corporal, constituind mişcarea şi manifestarea. În modalitatea antică, tot „activul mistic” este prin Minte-intelectul, instrumentul tuturor operaţiilor şi fenomenelor.

G.- Atenţie la specificul Mistic de ICONIC de PERSOANĂ în care „Instrumentul-Activul” este însăşi PERSOANA (prin Eul său Personal). De aceea trebuie insistat în Isihasm pe ICONICUL de PERSOANĂ, care este „Fondul” nostru Fiinţial propriu.

P.- Să concretizăm CHIPUL de PERSOANĂ.

G.- Când am vorbit de Antropologie, am menţionat câteva repere, ce ne disting „Configuraţia” noastră. TAINA CHIPULUI Lui DUMNEZEU este tocmai CHIPUL de PERSOANĂ.

Noi nu putem defini acest CHIP DIVIN în Sine, dar avem transpunerea Sa în „Asemănarea de Creaţie” a Fiinţialităţii noastre. Noi suntem o „Fiinţialitate de Creaţie în configuraţie Personal-Individuală”. Teologic Creştin, FIINŢA nu este niciodată „goală în Sine şi în afară”, ci într-un „DEPLIN ca CHIP şi ASEMĂNARE”, tocmai Taina CHIPULUI de PERSOANĂ, ca „FIINŢA în autodistincţie-configuraţie” (ICONARE, cum îi zicem noi mistic). Astfel, CHIPUL de PERSOANĂ este Cel prin care subzistă FIINŢA şi prin care FIINŢA se Deschide pe Sine după NATURA-SUBSTANŢIALITATEA sa FIINŢIALĂ. FIINŢA este „ADÂNCUL Absolut” care are CHIPUL de PERSOANĂ şi de aceea în sens Creştin, FIINŢA DIVINĂ este VIE-PERSONALĂ (un fel de Supra-Configuraţie, ce noi o numim ICONARE) Această Supraconfiguraţie, nu este în sens de „limitare”, ci tocmai „des-limitarea Esenţei ca FIINŢĂ”. „Fiinţa statică-esenţă absolută” a filosofici antice, este în sensul strict, o „oprire-limitare absolută pe dinăuntru”. TAINA CHIPULUI de PERSOANĂ ca viziune Creştină, este un Concret al „Infinitului FIINŢIAL”, atât ca Lăuntric, cât şi peste acesta. Aici nu este vorba de o „formă-limitare”, ci de un „Infinit VIU” care paradoxal, se „autocuprinde într-o infinită autocuprindere”. În sens Creştin, este o mare deosebire între forma statică” şi „FORMA VIE” (care are tocmai des-lmitarea infinită a staticului).

P.- Spuneaţi Dumneavoastră că PERSOANA distinge în Sine AUTO-TRIFIINŢIALUL Esenței-FIINŢEI, de aceea PERSOANA este „VIUL Infinit ce depăşeşte însăşi Infinitul”

G.- Trebuie insistat, mult pe această „metafizică mistică” a Tainei CHIPULUI de PERSOANĂ FIINŢIALĂ, că majoritatea o confundă cu „eul şi egoul mental-senzitiv”.

P.- Unii vorbesc de un ”Eu superior” ce se apropie de DIVIN

G.- Eu insist mult în relatările mele, ca să „ICONEZ” tocmai acest fapt de TAINĂ al „ICONICULUI de PERSOANA FIINŢIALĂ”. Filosofii consideră Eul ca germenele Individualităţii şi Persoanei şi totodală „intermediarul” dintre „esenţa FIINŢEI şi manifestarea formelor. Dar şi acest „Eu” este tot „energie relativă”, ce trebuie dizolvat în „esenţa FIINŢEI.

În sens Creştin, „Intermediarul” dintre FIINŢĂ şi manifestarea ei, nu este un „simplu Eu spiritual”, ci este tocmai PERSOANA-CHIPUL FIINȚEI în Sine, care apoi prin acesta să se manifeste.

P.- Greu putem noi pricepe acest ICONIC al PERSOANEI.

G.- Cine nu caută cât de cât tocmai perceperea acestui ICONIC de PERSOANĂ, nu va puta niciodata face Mistică pur Creştină.

Eu încerc o lconare prin câteva „repere” Configurative, ca să ne „conducă mistic”, la Taina acestuia.

Icoana este-tocmai „Fereastră Mistică” dintre divin si Creaţie.

Şi CHIPUL ICONIC eu l-am descoperit din tradiţia mistică a specificului Carpatin al ICONICULUI PERSOANEI.

„Fereastra” dintre DIVIN şi Creaţie este în noi înşine Chipul nostru de Persoană-Asemănarea CHIPULUI Lui DUMNEZEU. Dacă pentru filosofi Mintea este „fereastra Divinului” şi simţirea este „fereastra lumii”, pentru specificul ICONIC, CHIPUL de PERSOANĂ este FEREASTRA totodată” dintre DIVIN-Minte şi Lume-simţire.

P.- Dumneavoastră faceţi o ICONARE a Fiinţialităţii noastre de Creaţie într-un mod aparte, care nu contrazice „modelul” Filocalic, dar îl „deschide” şi într-un „specific” mai puţin consemnat.

G.- Amestecul grosolan al „misticilor oculte” de astăzi, nu poate fi o „mistică a celor sinceri şi serioşi”. De aceea eu nu iau decât o încercare de a „evidenţia reperele stricte” ale specificului Creştin.

P.- Să concretizăm Practica Mistică a „ICONICULUI de PERSOANĂ.

G.- Mai întâi, repet, să se ţină cont strict de „reperele” Revelaţiei Creştine. Totodată mai este nevoie de o „lărgire” Teologică, ce să fie direct la „raportul” Creştin faţă de „nevoia actuală” de a deosebi „FIINȚA de Energiile Sale”, cum zice Sf. Grigorie de Palama.

Eu încerc o „actualizare” tocmai a unei Antropologii de Chip de „FIINȚĂ şi Energiile Sale”, faţă de Antropologia antică de „Spiritual şi structurările sale corporale ”.

De aceea cu fac mai întâi o „Iconare-configurare” a Fiinţei noastre, în acest sens, ce multora le pare un „neo-model”. Repet, eu nu fac un „neo-model mistic”, ci încerc o „evidenţiere actualizată şi lărgită” a „Modelului Teologic Filocalic”, care să răspundă tocmai nevoilor actuale.

Mistica specific Creştină nu este o „mistică spirituală” şi nici o „mistică senzuală”, ci o „Mistică SACRALĂ-ICONICĂ”, ce nu contrazice pe cele de mai sus, ci se menţine în orientarea sa proprie inconfundabilă.

„Lărgirile Teologice” pe care le încerc eu, sunt tocmai de a evidenţia această „Orientare Specific Creştină”.

Sf. Grigorie de Palama a lărgit pe Sf. Maxim Mărturisitorul cu Teologia “FIINȚEI şi Energiilor Sale HARICE”. Astăzi este nevoie de o lărgire cu o Teologie a „PERSOANEI, Intermediarul dintre FIINȚĂ şi Energiile Sale harice”.

Teologic Creştin se insistă pe faptul că FIINŢA este doar PERSONALĂ şi Energiile Sale HARICE reflectă Însăşi PERSONALUL FIINȚIAL. Dar actual mai trebuie încă o concretizare a CHIPULUI de PERSOANĂ care „Participă”, atât la Cele FIINȚIALE, cât şi la Cele HARICE.

Până acum era acută problema „neamestecului” FIINŢEI în Sine cu Energiile Sale, ca un răspuns Creştin faţă de „panteismul” antic. Actualmente se pune problema acută a „PERSONALULUI ce Participă atât la Cele FIINȚIALE, cât şi la Cele HARICE”.

Esenţa Revelaţiei Creştine este „TREIMEA PERSOANELOR DIVINE” (tocmai problema DIVINULUI PERSONAL), față de „Deitatea impersonală” antică. Trebuie evidenţiată şi „esenţa Fiinţei de Creaţie”, tot ca Chipul Personal de Creaţie. Noi nu suntem doar o „Scânteie de Spiritual Divin” şi o simplă materialitate corporală, ci suntem şi noi cu adevărat o „Fiinţialitate de Creaţie”, ce înseamnă „Fiinţă Personală cu energiile sale de Creaţie”, ca „Asemănarea” CHIPULUI Lui DUMNEZEU CREATORUL. Noi cu Chipul de Persoană de Creaţie facem apoi Spiritualul şi Participările la DIVIN şi la cele corporale. Persoana este „Realul nostru Fiinţial”, atât „Permanentul de Creaţie”, cât şi cel ce „primeşte şi răspunde”, fără ca „Permanentul Persoanei proprii” să se ştirbească, crescând într-o nesfârşită Participare „INTERPERSONALĂ”.

P.- De aici insistenţa Dumneavoastră pe Taina Chipului de Persoană de Creaţie, în analogie cu Cel DIVIN.

G.- Eu încerc astfel o Configurare-lconare Antropologică de acest fel. Configuraţia Omului, doar ca „Spiritual şi material”, pentru Mistica de Chip Creştin, este insuficientă şi nespecifică. Un „Fiinţial Personal de Creaţie” este „Existenţa noastră”, care apoi face Spiritualul şi materialitatea corporalului.

În sens pur Creştin, Creaţia nu este însăşi „manifestarea Spiritualului DIVIN”, că DIVINUL nu are nevoie să se manifeste în „altceva”, fiind SUPRAMANIFESTAT în TREIMICUL Său PERSONAL INTRAFIINȚIAL DIVIN. Creaţia este un „DAR gratuit CREATOR”, care după CHIPUL şi Asemănarea DIVINULUI are capacitatea să se „automanifeste în proprie Natură Fiinţială de Creaţie”, ca „Răspuns propriu la ARHEMODELUL CREATOR DIVIN” şi totodată ca „Răspuns de REDĂRUIRE”

Anticii confundă „DARUL CREATOR” cu un „Spiritual Divin” ce se manifestă pe sine într-o „structurare de creaţie”. în sens Creştin, DARUL CREATOR este deja o „Structurare completă de FiinţialitatE de Creaţie”, care nu mai face „structurarea Spiritualului DIVIN”, ci face „Răspunsul propriu” cu autostructurările de Creaţie, ca Asemănare DIVINULUI ARHEMODEL din sine. Noi avem „MODELELE DIVINE” în Natura noastră de Creaţie, ca „DAR de Creaţie”, dar importam este apoi cum „Răspundem Personal” cu „propriile noastre „Asemănări”, faţă de ARHEMODELUL DIVIN din noi. Anticii uită de „Răspunsul de Dar de Creaţie”, care este „Iconicul de Persoană” al nostru.

P.- Dumneavoastră insistaţi pe acest Mistic Iconic de Răspuns Personal de Creaţie, ca „INTERPERSONAL”.

G.- Aici este de asemenea un punct cheie al Practicii Mistice Creştine. Noi suntem „Chip de Persoane de Creaţie”, dar noi nu „conştientizăm” aceasta decât dacă facem INTERPERSONALUL” cu DIVINUL şi totodată cu Chipurile celelalte de creaţie.

In sens Creştin, noi nu suntem „monolog vorbire cu sine”, ci suntem „DIALOG-Vorbirc INTERPERSONALĂ”.

P.- Va-să-zică anticii fac o „mistică de monolog interior”, în care se auto-indentifică prin zisul „Spiritual Divin improprial”.

G.- Aici trebuiesc făcute câteva distincţii clare. Noi avem „Spiritualul DIVIN în noi, dar acesta nu este „Activ, ci pasiv”, ca „DAR de SUPRASTRUCTURĂ CREATOARE” Noi suntem Natură Creată pe SUPRASTRUCTURA DIVINULUI CREATOR din noi, dar „creşterea noastră este ca „proprie Natură creată”, ca „propriu Răspuns de Asemănare”. Noi însă nu face „raportul” cu „esenţele spirituale din noi” (cum încearcă misticile spiritualiste şi oculte), ci facem „INTEREPERSONALUL”,- ca raport al Răspunsului nostru Integral Fiinţial faţă de PERSONALUL DIVIN direct (nu faţă de un simplu Spiritual Divin). Noi nu „contemplăm” Spiritualul DIVIN dm noi şi din lume, ci facem „DIALOG INTERPERSONAL” şi din acesta apoi să se reflecte şi Spiritualul din noi şi din lume.

Atenţie pe acest fundament specific Creştin: -noi nu avem voie să facem mai întâi „Spiritualul”, ci DIALOGUL INTERPERSONAL, şi prin acesta apoi să facem şi Spiritualul. Un Spiritual care nu iese din DIALOGUL INTERPERSONAL, devine un „autospiritual monolog”, ce înseamnă o „auto-închidere”, până la „de-personalizare şi falsă autopersonalizare” (tocmai negativul păcatului), Diavolul-şarpe îl face pe Adam să facă întâi Spiritualul, înaintea DIALOGULUI INTERPERSONAL. De aceea Mistica noastră Creştina, nu este mai întâi „gândire”, ci mai întâi DIALOG SACRU, din care să reiasă apoi Gândirea şi simţirea.

FIINŢA DIVINĂ VIE în Sine (în sens Creştin) are capacitatea FIINŢIALĂ de AUTORĂSPUNS PERSONAL, care este VIAŢA propriu-zisă a FIINŢEI, care apoi se reflectă şi ca Energii HARICE de Gândire. Şi Fiinţa noastră Creată are la fel.

Am putea zice că CHIPUL de PERSOANĂ este „Esenţa Esenţei FIINŢIALE”, întrucât FIINŢA este prin Esenţă PERSONALĂ şi niciodată „impersonală”, (ca la antici, doar o esenţă-Deitate, ce devine apoi un Personal iluziv).

Concret, PERSOANA este „INTEGRALITATEA FIINȚIALĂ a Însăşi substantei fiinţiale în Sine”, acel ARHECHIP-MODEL pe care FIINȚIALUL este ea însăşi FIINŢIAL. CHIPUL de PERSOANĂ este ORIGlNEA-baza şi suportul însăşi al FIINŢEI, încât în sens Creştin, FIINŢA subzistă în PERSOANĂ, ca „Identice şi totodată în distincţie”.

„DISTINCŢIA ca CHIP de PERSOANĂ” este „FIINŢA-A FI”. Un „a fi impersonal” este un „gol transcendental”, ce înseamnă mai degrabă cu un „a nu fi absolut”, un „nimic în sine”.

ABSOLUTUL ca „nimic în sine” este reprezentarea „păcatului demonic” a transcendentului. Diavolul-îngerul căzut încearcă o „anihilare a DIVINULUI”, ca să „egalizeze” Chipul de Creaţie cu CHIPUL DIVIN, ca „ieşire” din „aceeaşi origine”, din „golul transcendental”.

„A fi” demonic este „golul absolut” şi „A-FI” DIVIN este „DEPLINUL PERSONAL-SUBSTANŢA-NATURA FIINŢEI în Sine”

P.- Persoana în Sine este deci „DEPLINUL în Sine FIINȚIAL”, care paradoxal, este „Simplul simplului absolut”, „SIMPLUL Absolut”, în acest sens, este „TOTUL-ÎNTREGUL-ORIGINE-PERMANENTUL, Absolut”, care apoi se manifestă tot ca Chipuri de ÎNTREG, în multitudine (de unde memoria ÎNTREGULUI în părţi). „LA ÎNCEPUT este ÎNTREGUL” şi apoi părţile, este baza „Logicii Creştine”. „ÎNTREGUL este permanentul Absolut” şi Părţile sunt Memorii de ÎNTREG. Îngerul demon „anihilează” originea ÎNTREGULUI Absolut, şi-l face „nimicul absolut”, pe care apoi îl „umple cu părţi impersonale ce se structurează la un zis ''chip” personal”.

G.- De aici insistenţa ce trebuie avută în distincţia netă şi clară a „specificului mistic” Creştin.

Practica isihastă a noastră este „Mistica ÎNTREGULUI SACRU”, ce noi îl numim „ÎNTREGUL ICONIC”. Aşa nu mai este o mistică a „gândirii-fărâme de iluzii”, ci Mistica CHIPULUI ÎNTREGULUI FIINȚIAL ce este CHIPUL de PERSOANĂ.

P.- Mai concret, cum putem deosebi CHIPUL dc PERSOANĂ faţă de chipul gândirii?

G.- Gândirea-Mintea noastră este prin „operaţiile mentale”, ce ni se par concretul spiritual. CHIPUL PERSONAL are ca Instrument, EUL PERSONAL”, ce nu trebuie confundat cu „Eul psihologic sau egoul fiziologic”, care sunt “structurări de părți psihice si fiziologice. “EUL PERSONAL” este ÎNTREGUL FIINȚIAL ce se Exprimă pe Sine. Eu am încercat să configurez în acest sens Ființa de Creație.

Aşa, Fiinţa de Creaţie este şi ea Chip de Fiinţă Personalizată, cu totodată energiile sale de creaţie (zisa materie corporală). Dar fiind „Creaţie”, are ca ARHEMODEL DIVIN „Asemănarea” CHIPULUI Lui DUMNEZEU (în Transpunere de Chip de Creaţie). Noi nu suntem însăşi CHIPUL FIINŢIAL DIVIN, ci o „transpunere-traducere” într-un Chip Creativ de Chip de Fiinţă de Creaţie. Creaţia nu poate fi DIVIN în sine (că are o Natură-substanţă de creaţie), dar poate avea „ARHEMODELUL-PECETEA de CHIP al CREATORULUI FIINȚIAL DIVIN. Noi nu suntem o „scânteie de FIINȚĂ DIVINĂ” într-o manifestare de creaţie (cum zic panteiştii), ci suntem CHIPUL FIINȚIAL DIVIN transpus într-un „Chip Fiinţial de Creaţie”, încât ”înrudirea” noastră cu DIVINUL nu este „SUBSTANȚA DIVINĂ”, ci CHIPUL acesteia. Noi suntem „PECETE de CHIP DIVIN”, nu de Însăşi FIINŢĂ DIVINĂ, în manifestare de creaţie.

Aşa Configuraţia noastră este:

-PECETEA CHIPULUI DIVIN (TRUPUL HRISTIC);

-Fiinţa Personalizată de Creaţie, cu energiile sale, adică Sufletul şi Corpul.

Sufletul este Fiinţialul direct de Creaţie, ca însăşi Persoana de Creaţie, de aceea Suflului are în sine direct „transpunerea de Asemănare” a CHIPULUI PERSONAL DIVIN. Astfel şi Sufletul nostru are în sine Taina „Trifiinţialităţii”, ca Entitate-Subiect, Duh-extindere şi Eu Personal-Activ Personal. Anticii vorbesc de un „tripartit” de calităţi-puteri psihice, ca raţiune, simţire şi volutiv. Noi considerăm un „Psihism în sine de Entitate, Duh şi Eu Personal”, care apoi se transpune în psihologicul de însuşiri. Psihicul în Sine se transpune în „fiziologicul” energetic corporal, ca sistem nervos, senzitiv şi organic funcţional şi Unirea lor dau Psihologicul de Raţiune, Simțire şi Voinţă. Noi astfel, ca Chip Personal, de fapt avem un Activ direct de Suflet (ca Subiect, Duh şi Eu Personal), care în corelaţie cu materialul gândim, simţim şi ne ataşăm-voim. În termeni mai concreţi, Subiectul nostru este IUBIREA, Duhul este DRAGOSTEA şi Eul este DĂRUIREA-LIMBAJUL. Ce menţionăm noi este că Eul este Activul-Voinţa în sine a noastră, care fiziologic se traduce ca „atracţie” şi psihologic, ca „ataşament”.

P.- Dumneavoastră faceţi aceste distincţii Psihice, ca sa deosebiţi specificul Misticii de Persoană faţă de cel mental.

G.- Ca Practică Isihastă, noi nu facem mistica Psihologicului (mental, simţire, ataşare), ci Mistica directă a Subiectului-Entităţii, a Duhului şi a Eului Personal (Iubirea Dragostea-Dăruirea). Şi misticile de stil antic vorbesc de Iubire şi de gama sa de manifestare, dar nu ca Fiinţialitate în Sine, ci ca stări de Spiritualitate. Noi considerăm Chipul Personal al Sufletului mai mult, ca Origine şi izvor de manifestări nesfârşite. Din Chipul Personal în Sine iese Iubirea, şi toate celelalte fiind DEPLINUL Ior.

P.- De aici va-să-zică, menţiunile Dumneavoastră, pe „Gestul ICONIC Ritualic” al Practicii Isihaste.

G.- În acest sens, Mistica de specific direct Creştin, este Mistica ICONICĂ de PERSOANĂ, care apoi se răsfrânge şi în forme de calităţi.

P.- Greu, noi cei de astăzi, putem ieşi din tiparele noastre mentale”, ca să intrăm în acest „CHIP-MODEL ICONIC”. Şi teologii sunt reţinuţi în a folosi alt „limbaj”, decât cel vechi, zis consacrat (academic, spunem noi, intelectualii).

G.- Eu încerc o căutare a unor „repere'' de specific Creştin bazat direct pe elemente strict Creştine. Noi, cei de astăzi, putem să ne permitem a face nişte distincţii clare în acest sens, pentru că Sf. Părinţi au definit orientarea Creştină, prin care noi ne putem ghida de acum fără riscul rătăcirii. Chiar dacă Sf. Părinţi vorbesc de „Mintea Duhovnicească” a Sufletului, ca însăşi esenţa sa, în sens Creştin înseamnă si CHIPUL de PERSOANA nu doar o „capacitate spirituală” (ca la antici).

P.- Deci practic, CHIPUL direct de PERSOANĂ, este „Instrumentul şi Activul” în Isihasmul Creştin, deosebit de „mental”.

G.- Noi nu facem mistică de Minte, ci Mistică ICONICĂ de PERSOANĂ, care apoi se
răsfrânge şi ca Minte, fără amestecare sau absorbire.

Această insistenţă pe concretizarea unui CHIP ICONIC de PERSOANĂ, eu îl am din „tradiţia” specificului Carpatin, pe care l-am amintit anterior. Acest specific este puţin cunoscut, fiind cultivat de Pustnicii noştri autohtoni, ce nu au folosit limbajul filosofic, ci „Limba populară”. În acest „Limbaj”, PERSOANA este numită „FAŢĂ” şi DIVINUL FEŢII este numit „ICOANA FEŢII”. Mintea este foarte puţin amintită, folosindu-se termenul de „DUHUL şi Ochiul-Vederea Sufletului”. În această accepţiune, Mintea şi Inima sunt într-o UNITATE de ”DUH al FEŢEI proprii”. Astfel, este o „FAŢĂ ce se Vede” şi mai este o „FAŢĂ-DUH de Taină”, ce are corespondenţă în „Mintea şi Inima” proprie. În tradiţia acestui specific Carpatin, „DUHUL este însăşi Entitatea Personală”, care se îmbracă apoi în coloralul Corpului. Şi „DUHUL are Două FEŢE”, cea Văzută şi cea de Taină, care se UNESC în acel ICONIC-FAŢĂ SACRĂ.

P.- Noi, intelectualii, suntem prin fire „iconoclaşti” (împotriva reprezentării Spiritului în ceva corporal).

G.- Aici mai trebuie făcute câteva distincţii clare. Este o deosebire între modul de viziune greacă şi cea Carpatină, privitor la ICOANĂ.

Grecii fac metafizica dintre Spirit şi corporal, încât ICONICUL este considerat o „trecere” de la reprezentarea materială la cea Spirituală. Teologicul Athonit vorbeşte de Taina „LUMINII Taborice”, care este „dincolo” de „veşmântul corporal”, ca la Hristos Care este într-un Trup văzut, dar în Sine are Transfigurarea divină, ce se Vede doar ca o condiţie de „vedere HARICĂ” (taborică). Astfel se consideră şi ICONICUL, ca partea „Transfigurativă” dincolo de materialitatea sa. De aici accentul Sf. Simeon Noul Teolog, pe „LUMINA HARICĂ” ce trebuie văzută dincolo de aparenţele noastre obişnuite. În acest sens se face o metafizică netă între divinul în Sine şi corporalul său de creaţie. Iconoclaştii mai extremişti nu admit nici-o reprezentare a DIVINULUI-Spiritualului în corporal.

Specificul Carpatin, pe care încerc eu să-l evidenţiez, este în cealaltă „Orientare”. în sensul grecesc, se accentuează net pe o „trecere” de la material la Spiritual, de la Creat-întrupare la DIVIN. În sensul Carpatin, accentul este pus pe Taina extraordinară a „ÎNTRUPĂRII” DIVINULUI. Pentru gândirea greacă, DIVINUL-Spiritualul se „umbreşte” de „întrupare”, de aceea se caută „Transfigurarea HARICĂ”, dincolo de corporal. Pentru greci, „întruparea” este doar un „provizoriu” de: a „dizolva” corporalul în Spiritual. Aşa, ICOANA poate fi şi un „obiect de Cult Sacru”, dar în această orientare metafizică, de a ieşi din corporal spre Spiritual, din Creat în DIVIN. Pentru Teologia greacă totul este „Vederea Taborică Transfigurativă”, de aceea insistă eu precădere pe „Vederea HARICĂ”. Sensul Teologiei greceşti este de la „corporal” (creaţie) spre DIVIN (Spiritual). Aşa „valuarea HRISTICĂ” nu este atât „Întruparea”, ci „ridicarea Întrupării” la Cele dincolo de ea, la DIVINUL Transfigurativ. Teologicul grec în contextul gândirii spiritualiste greceşti, se conturează pe această „Orientare metafizică”, prin care DIVINUL Lui HRISTOS este „Adevăratul CHIP HRISTIC”, Întruparea Sa fiind doar o „punte” de a face ca şi „Creatul” să acceadă la DIVIN. Acest „miracol” de a „ridica Creatul la Participările DIVINE”, este tot sensul Teologiei greceşti. În această viziune, Mistica nu este „oprirea în ICONIC-Întrupare”, ci „ieşirea” din Iconic spre „Spiritualul pur”. Cine nu „Vede LUMINA TABORICĂ” dincolo de Trupul Hristic, nu Vede pe Adevăratul Hristos, ne avertizează Sf. Simeon Noul Teolog.

Viziunea specificului Carpatin este tocmai în cealaltă direcţie. În acest sens, „Miracolul Hristic” nu este în „DIVINUL Său pur”, ci în „coborârea Sa” în „TRUP”. Aşa, CHIPUL Lui HRISTOS este „CHIPUL ÎNTRUPĂRII DIVINULUI”. Mai mult, sensul ÎNTRUPĂRII nu este ca să „ridice Creatul la DIVIN”, ci ca să facă „DIVINUL CONLOCUITOR” cu Chipul Creat.

Iată deosebirea dintre ICONICUL Carpatin faţă de Iconicul grecesc.

În Iconicul grecesc, Trupul trebuie să treacă în „DUH-HAR”, pe când în ICONICUL Carpatin, este paradoxul de „trecerea duhului în Trupesc”, ca ICONIZAREA DUHULUI. În Teologicul grecesc este o des-iconizare” a DUHULUI, până la o „înduhovnicire a Trupului prin Intrarea în DUH ca „Trup pneumatizat”. În cel Carpatin, este tot o „Înduhovnicire a Trupului” dar nu în sensul „intrării” Trupului în DUH ci a „intrării DUHULUI” în Trup.

P.- Şi care este deosebirea acestora?

G.- lntrarca „Trupului în DUH” este o „Spiritualizare” cât mai mare a celor Trupeşti, o ieşire-depăşire a tot ce este corporal, spre Spiritualul de DUH, o „mentalizare” cât mai accentuată a formelor (cum zic şi misticile spiritualiste). Filocalic se spune, o „trecere în Virtuţile-Raţiunilc HRISTICE PNEUMATIZATE”.

În sensul Carpatin, de „Intrarea DUHULUI în Trup-ICONIC”, nu mai este o „Spiritualizare” a Trupului, ci paradoxal, este o „CONLOCUIRE” a DUHULUI cu Trupescul, dar fără „absorbirea” în cele Trupeşti. În orientarea grecească, Trupescul se „transcende” în DUH. În cea Carpatină, nu se mai face „melafizica transccnderii”, ci paradoxala „ÎNTÂLNIRE a transcendentului cu imanentul”, a „Spiritualului cu materialul”, ce pentru metafizica greacă este un „imposibil”. Pentru greci, Spiritul cu materialul nu se pot „întâlni” niciodată, chiar dacă pot „participa” reciproc o parte la alta, prin zisa „reflectare”. De aceea Iconicul grec nu este o „Întâlnire” dintre „Nevăzut şi Văzut”, ci o „transcendere” a Văzutului în Nevăzutul DIVIN. În ICONICUL Carpatin este posibilă si o „ÎNTÂLNIRE”.

Mare atenţie la deosebirea ICONICULUI de DUH în sensul Carpatin, faţă de „senzualismul ocult” al misticilor antice şi moderne.

În misticile senzualiste, Duhul se „transformă” în cele corporale, ca „aspecte senzuale ale Duhului”, ce este fals şi demonic.

În sensul Creştin, Corporalul nu este „asamblul aspectelor Spiritualului”, care devin reflectarea Spiritualului în „structurare materială”, ci corporalul este o „dublare” de „Răspuns energetic” faţă de Spiritual. Atenţie! Nu Spiritualul se face Corporal (Spiritualul niciodată nu se poate transforma în energii şi material), ci produce un „energetic de reflectare”, care „răspunde Spiritualului” cu o „structurare” Corporală. Anticii vorbesc de un „Spiritual ce se structurează în Corporal”, ce este greşit. Nu Spiritualul crează materialul, ci Spiritualul „refleclă un energetic”, care se face la rândul său un „răspuns energetic” tocmai prin „structurările material-corporale.

Atenţie la aceste distincţii.

Nu „principiile Spirituale” sunt „baza configuraţiei-structurării materialului”, ci
Spiritualul
Reflectă un „energetic-energetic” ce ca energetic posedă „principiile energetice de structurare energetică” ce se traduc ca materie-corporal.

Şi în această accepţiune, Spiritualul şi materialul-corporalul, nu se mai „autodizolv㔺i nici nu se transformă iluziv” unul în altul (cum zic anticii), ci sunt „Două Deschideri” ale „UNICEI Realităţi”.

P.- Această viziune, va-să-zică dă altă orientare Logicii noastre.

G.- Dă Logica de sens Creştin. Şi aceasta are mare importanță în Trăirea Mistică Iconică, de care vorbim noi.

Anticii vorbesc de o mistică în care Spiritualul impersonal Divin (Scânteile-Arhetipurile-ldeile Divine) intră într-o „încorporare” de structură materială. În sensul nostru Creştin, SPIRITUALUL DIVIN nu se face El însăşi „structurarea energetică”, ci se „Reflectă într-un Energetic HARIC”, care la rândul său posedă „principiile energetice” care structurează şi forme corporal-materiale.

De aici decurge că DIVINUL, ca FIINȚĂ PERSONALĂ, este SPIRITUALUL în Sine, care Reflectă şi un Energetic HARIC ce se face „Răspunsuri proprii energetice”, şi aceste „Răspunsuri energetice” devin „principiile energetice” de structurare corporală.

În materie nu există „principii Spirituale” (cum consideră anticii), ci există „principii energetice” ale SPIRITUALULUI PERSONAL. Aşa, SPIRITUL ca FIINŢĂ PERSONALĂ, nu El însuşi trece în manifestările corporal-matenaie, ci „Energeticul Său HARIC”. De aceea Teologic Creştin, HARUL este Baza structurărilor formelor corporale.

Misticile oculte aici se încurcă făcând o mistică greşită, de „fals spiritual”, de „energetic confundat cu spiritualul”. Să se înţeleagă clar şi net, că Spiritualul nu se poate structura niciodată în material, ci Spiritualul reflectă un „Energetic HARIC”, care ca „energetic” poate face o „structurare” material-corporală. În Materie nu vezi niciodată Spiritualul, ci vezi „reflectările energetice (atributele) ale Spiritualului care se structurează în „Răspunsuri energetice de asemănare” cu Spiritualul. În materie nu există nimic DIVIN, dar există „Principiile Energeticului HARIC DIVIN” ce reflectă atributele SPIRITUALULUI DIVIN.

Şi pe această bază, ICONICUI, este cu adevărat o „Conlocuire Spirit şi Corporalitate”, fără contrazicere şi în ÎNTÂLNIRE. Corpul nu mai este „umbrirea” Spiritului, ci „Mărturisirea” Spiritului, ca şi Spiritul „Mărturisitorul” Corpului, fiecare într-un „Răspuns specific” propriei „Naturi” (Spirituale sau materiale). Funcţiile organice nu mai sunt „Spirit reflectat în materie”, ci un „răspuns” al materiei faţă de Spirit. Corpul nu este „independent” de Spirit, dar are o „autonomie de proprie manifestare”, încât Spiritul şi Corpul sunt „două manifestări” ale FIINŢIALULUI PERSONAL, în care se UNESC şi îşi găsesc de fapt Integralitatea. Aici se încurcă anticii, sistemul Yoga şi mistici le oculte şi magice. De la formele materiale niciodată nu poţi trece la cele Spirituale, şi nici de la Spiritual la material, ci trebuie trecut prin „intermediarul energetic”, care (mare atenţie) reflectă Spiritualul, dar nu direct în material, ci mai întâi în „principiile energetice”, care apoi acestea se structurează în forme materiale şi corporale. Astfel, anticii confundă Spiritualul cu „energeticul”, pe când în sens Creştin Spiritualul este FIINŢIALUL PERSONAL, Cel dincolo de „falsul spiritual energetic şi material”.

Şi cu acest Spiritual PERSONAL nu se intră în legătură decât tot PERSONAL, peste enegetic. Aşa, Mistica noastră Creştină nu este „complex de structuri psihologice”, ci direct „Dialog între PERSOANE” (PERSOANA DIVINĂ şi Persoana de Creaţie).

Păcatul ne-a “rupt” integralitatea de PERSOANĂ şi noi ne zbatem în complexul energetic şi structurările acestuia în material-corporal.

De aici modalitatea Filocalică de „Restabilirea unităţii” de Persoană, prin „adunarea” fărâmiţărilor Sufleteşti şi corporale, ca de-abia apoi să putem face adevăratul „Dialog lntcrpersonal” cu DIVINUL.

Mintea în sens Creştin este „Chipul HARULUI”, adică „Energeticul” în care se reflectă Spiritualul, iar Inima este „chipul corporalului” în care se reflectă materialul, ca UNITE să se facă „DUH-INIMĂ-Personalul de Integralitate, ICONICUL de care vorbim noi.

P.- Dumneavoastră vorbiţi de un specific Carpatin de Mistică directă ICONICĂ, ce nu mai porneşte de la „refacerea Integralităţii”, ci direct de la „Integralitatea Personală”, chiar dacă faptic „nu o avem”.

G.- Şi creştinismul a adoptat modalitatea antică de „căutarea” Integralităţii pierdute, dar după Venirea HRISTICĂ, ni s-a redat „potenţialul de Integralitate”, încât se poate porni şi direct de la acesta.

P.- Sf. Dumneavoastră insistaţi pe modalitatea direct ICONICĂ.

G.- Mai mult ca oricând, în zilele noastre este un „exces de energism şi material”, încât Spiritualul este amestecat cu acesta într-un grad grosolan. Aşa eu încerc o evidenţiere de Mistică „peste” energismul acesta confuz şi pătat. Şi CHIPUL PERSONALICONIC este tocmai „salvarea”. Mai mult, Mintea celor de astăzi este într-un deficit de funcţionalitate, până la „psihopatii grave”, încât nu se mai poate face o „mistică mentală”. Aşa, trebuie trecut direct la „Supraconştiinţa de Persoană”, prin care mai este totuşi posibilă o „mistică” sănătoasă şi reală.

P.- Să concretizaţi în ce constă Practica ICONICĂ de care amintiţi.

G.- Se zice că Adam, după izgonirea dm Rai, plângea neîncetat:

”DOAMNE-DOAMNE, cum te-am pierdut eu pe TINE”... Abbel, Copilul, îl întrebă: -”Tăticule, cine este DOAMNE-DOAMNE pe care l-ai pierdut? Şi Adam încercă să-i explice primului Copil „păcatul” său. - „Copilaşul meu, Lumea aceasta necuprinsă pe care o vezi, este „Făcută de DOAMNE-DOAMNE, TATĂL Lumii”. Eu Adam-Omul, l-am „supărat cu neascultarea şi de atunci eu nu-L mai pot „întâlni”, că El nu-mi mai Răspunde când eu ÎL, NUMESC şi aş vrea să-i vorbesc. Cea mai mare BUCURIE a Vieţii mele era să „VORBESC cu EL”. Aşa, mereu eu ÎL Chem, poate îmi va Răspunde, încearcă şi tu, Copilaşul meu, Poate la tine va Veni”... Şi Abbel, care avea doar câţiva anişori, ca şi Adam, mereu repeta „DOAMNE-DOAMNE:”. Şi într-una din zile când se juca alături de fratele său geamăn, Cain, Abbel mimează „construirea unei Case”, aşa cum văzuse pe Adam. — „De ce mai faci încă o Casă, tăticule, doar avem una?... Copilaşule, Se va mai Naște curând încă un Frăţior şi va mai trebui încă un „Loc” şi pentru el. Acest fapt provocă în Abbel o „MEMORIE a LOCUINȚEI de TAINĂ”. Şi aşa în Conştiinţa sa se trezeşte corelaţia- unei „locuinţe a Lui Dumnezeu” unde DOAMNE-DOAMNE să fie Chemat. Abbel Copilaşul face „MEMORIA Reînvierii Sacerdoţiului Omului” pierdut de Adam. Toată preocuparea lui Abbel devenise „Construirea de CASĂ a Lui DUMNEZEU”, unde se gândea el că DOAMNE-DOAMNE va VENI şi-i va RĂSPUNDE. Adam însăşi învăţă de la Copilaşul său această TAINĂ de ALTAR al Lui DUMNEZEU. Abbel reuşi să construiască, în sfârşit un mic: ALTAR, ca o MASĂ, pe care puse ca „semn sfânt „ două bețişoare sub formă de „cruce”, ca o „ÎNTÂLNIRE dintre „Cele de Sus cu cele de jos” (după cum i-a venit lui ideea unei astfel, de regăsiri). Şi se zice că odată Abbel alergă la Adam emoţionat: -”Tăticule, să ştii că DOAMNE-DOAMNE mi-a RĂSPUNS când l-am CHEMAT să VINĂ pe ALTARUL Dăruit LUI, i-am Auzit GLASUL care m-a făcut să cad în genunchi, pe care şi acum îl simt ca pe o Mireasmă ce nu există la nici-o floare. Tăticule, acum ştiu şi eu „CINE ESTE DOAMNE-DOAMNE”, care nu poate fi „ÎNTÂLNIT” decât la „ALTARUL SĂU”.

De aici se pare că este ARHEMEMORIA Misticii ICONICE. Ca să poți intra în „Legătură cu DIVINUL” trebuie un „Intermediar de SACRU”, unde DIVINUL inaccesibil, să coboare totuşi şi unde tu, Făptura Creată, să poţi să te RIDICI la Cele DIVINE. Este TAINA PREHRISTICULUL a DIVINULUI ÎNTRUPAT-ICONIC. Doar prin acest „INTERMEDIAR SACRU” se poate o ÎNTÂLNIRE dintre CREATOR şi Creaţie.

Şi se mai zice că Abbel aducea de fiecare dată şi câte un DAR pe ALTAR, tot ce credea el că este mai bun şi mai frumos. Odată se întâmplă un fapt înspăimântător: coborî FOC de SUS şi mistui tot ce adusese el ca DAR, din care apoi se răspândi o mireasmă nespusă. Şi de atunci mereu se repeta aceasta. Lui Abbel îi plăcea cel mai mult să mănânce PÂINE şi Eva îi făcea în mod special câteva mai mici pentru el. Aşa, Abbel începu să aducă la ALTAR şi câte o „PÂINE”, care în mod miraculos nu mai era mistuită de FOCUL de SUS,- ci primea o „LUMINOZITATE şi un Ceva de Taină”, care te îmbia s-o mănânci apoi. Abbel, după ce a mâncat-o, s-a speriat că a făcut ceva Rău, şi alergând la Adam i-a spus cele întâmplate. De atunci toţi mâncau „PÂINEA CEREASCĂ”, pe care Adam o considera o „amintire” a POMULUI vieţii din Rai şi din care nu ajunsese să mănânce. Este „Preliturghia Hristică”, ce avea să devină EUHARISTIA după ÎNTRUPAREA propriu-zisă.

Aceasta esle considerată şi „Relaţia ICONICĂ” ce se face dintre DIVIN şi Creaţie, care nu rămâne în „gol”, ci se concretizează în „UNIREA-ÎMPĂRTĂŞIRE”, tocmai „INTERMEDIA­RUL ICONIC”, pe care încerc eu să-l evidenţiez.

În Rugăciunea Creştină trebuie să pui neapărat între DIVIN şi tine, INTERMEDIARUL ICONIC de ALTAR SACRU, care faptic este „DARUL tău” în care se ÎNTRUPEAZĂ HRISTOS şi se face PÂINEA-EUHARISTIE.

P.- Practica Isihastă de specific Carpatin, va-să-zieă este în acest sens de „INTERMEDIAR­-EUHARISTIE”, ICONICUL de care tot amintiţi.

G.- Fără concretul acesta ICONIC, Practica Isihastă rămâne tot un „monolog” şi nu „DIALOGUL SACRU” (adevăratul caracter creştin). DIALOGUL fără concretul „CELUI de al TREILEA”, este fals şi fără ÎNTÂLNIREA propriu-zisă, care înseamnă „NAŞTEREA COMUNULUI”, adică ICONICUL de UNIRE reciprocă, fară absorbire monologică. DIVINUL nu poate „intră-încăpea” în tine, că te „desfiinţează”, şi tu de asemenea nu poţi intra în DIVIN, că te mistui, încât singura posibilitate este într-un „INTERMEDIAR Comun”, în care DIVINUL, şi tu Creaţia, faceţi o „ÎNTRUPARE reciprocă, ICONICĂ”, ca o NAŞTERE a unui „AL TREILEA”, care este „DIVINUL şi tu în UNIRE”, care devine totodată EUHARISTIE-ÎMPĂRTĂȘIRE, tocmai „TRĂIREA maximă a UNIRII”. În tine însuţi de ar fi această ÎMPĂRTĂȘIRE, s-ar face o „autogustare”, de aceea trebuie să fie „DINCOLO” de tine, într-un CONCRET în care şi DIVINUL iese din Sine, în care paradoxal, DIVINUL şi tu, Creaţia, vă TRANSFIGURAŢI reciproc, fără amestecarea PERSONALĂ, ci în UNIREA SUPRAPERSONALĂ a CHIPULUI EUHARISTIC, care devine COMUNUL al TREILEA, care este DIVINUL SUPRAPERSONALIZAT în Chipul Tău şi tu, Făptura Suprapersonalizată în CHIPUL DIVIN.

Este NAȘTEREA ICONICULUI, SUPRAREPREZENTAREA CELUI de al TREILEA, COMUNUL DIVINO-Creaţie:

Practica Isihastă ICONICĂ este tocmai NAŞTEREA CELUI de al TREILEA, ICONICUL DIVINO-Creaţie, în Care tu, Făptura, eşti UNIT cu DIVINUL şi DIVINUL este UNIT cu tine, dar păstrându-se DIVINUL şi tu, Făptura, care staţi Faţă către Faţă, dar care paradoxal, nu vă vedeţi direct, ci prin ICONICUL COMUNULUI EUHARISTIC.

Trăirea Creştină este ÎNTÂLNIREA Faţă în Faţă dintre DIVIN şi Creaţie, dar care nu este o vedere a FEȚEI, dacă nu se NAȘTE acest ICONIC de COMUN dintre DIVIN şi tine Personal.

Filocalicii vorbesc de o „PREZENȚĂ” a DIVINULUI, care apare între tine şi HRISTOS, dar aceasta este abstractă faţă de ICONICUL concret, de care vorbim noi. PREZENȚA DIVINĂ trebuie să devină şi o VEDERE Faţă către Faţă, ce nu este posibilă direct, ci doar printr-o „SUPRAFAȚĂ ICONICĂ”, în care DIVINUL se îmbracă în Chipul Feţei tale şi tu te Îmbraci în CHIPUL FEŢEI DIVINULUI, fără amestecare sau absorbire (cum fac misticile antice).

Trăitorul Isihast ICONIC, trebuie mereu să NASCĂ acest ICONIC COMUN; ca să VADĂ mereu FAȚA Lui Dumnezeu. Este mai mult decât simpla PREZENȚĂ, este deja UNIREA ÎMPĂRTĂȘIREA şi ÎNTÂLNIREA DIAGONALĂ, ce nu mai este abstracţie mentală, ci TOTALITATE de COMUNICARE.

PREZENȚA DIVINULUI noi o facem ICONICUL EUHARISTIC, ce nu mai este o „închipuire imaginistică”, ci o SUPRAREPREZENTARE de SUPRAPERSONALIZARE, care nu se Interiorizează (ca s-o absorbi şi să devină monolog), şi care nu se absoarbe nici în divinul în care tu să te pierzi, ci se face un SUPRAPERMANENT ICONIC „între” PERMANENTUL DIVIN şi Permanentul tău Personal, HAINA-ICONICUL TRUPULUI HRISTIC-EUHARISTIA.

Aceasta este ÎMPĂRTĂȘIREA Mistică Creştină, ca CHIP LITURGIC, care este şi mai concret înfăptuit prin ÎMPĂRTĂȘIREA din EUHARISTIA SACERDOTALĂ, IZVORUL şi Plămada celei Mistice.

nu se confunde EUHARISTIA Mistică Micro-personală, cu EUHARISTIA Cosmică SUPRA-SACERDOTALĂ, ca UNIRE Cosmică a ÎNTREGII Creaţii.

Noi, fiecare, facem o UNIRE EUHARISTICĂ de nivel Microcosmic prin Liturgicul Mistic Individual (ca Trăirea Vieţii proprii), care trebuie UNIT şi cu EUHARISTICUL Cosmic şi SUPRACOSMIC SACERDOTAL al Lui HRISTOS ICONICUL Creaţiei TOTALE.

Noi facem o Mistică de nivel propriu, care nu se opreşte la acesta, trebuind să intrăm şi în SUPRA-MISTICA SACERDOTALĂ Cosmică și SUPRA­COSMICĂ. De aceea Biserica SACERDOTALA ce o avem şi noi, este aceași INTERMEDIAR dintre Misticul Personal şi SUPRAMISTICUL UNIVERSAL.

Cine nu se ÎMPĂRTĂȘEȘTE din EUHARISTIA LITURGICĂ SACERDOTALĂ a Bisericii, rămâne la o Euharistie Individuală ruptă de contextul UNIRII TOTALE.

P.- Cum să facem Practic acest ICONIC, în asemănare cu Rugăciunea Minţii în Inimă, indicată de Filocalie?

G.- Practica filocalică are mai multe specificuri: -Sinaitic (al Sufletului dincolo de corp, ca un fel de „Glas de dincolo de moarte), -Athonit (al contemplării Minţii, a „orbului care doreşte să Vadă LUMINA DUHULUI) -Slav (zbaterea cu fantomele de iad ale păcatului); -Carpatin (nostalgia directă a Raiului).

Dar în toate este acelaş sens, al ÎNTÂLNIRII şi ÎMPĂRTĂȘIRII cu DUMNEZEU.

Toate au descoperit că LOCUL de ÎNTÂLNIRE cu DIVINUL este doar „ALTARUL”, pe care Smaiţii îl fac din „propriul Suflet”, Aihoniții îl fac din „Mintea unită cu Inima”, Slavii îl fac din „Interiorul Duhului propriu”; Carpatinii îl fac din „ICONICUL intermediar”.

P.- Va-să-zică, poţi face Rugăciunea în aceste modalităţi şi toate sunt acelaşi Filocalic al Sf. Părinţi, dar fiecare în specificul caracterial distinct. Unii le confundă şi chiar le contrariază, considerând că unul este mai bun decât celălalt. Trebuie înţeles că este un specific de loc, de cultură Spirituală, de caracter autohton şi de împrejurări ale vieţii.

Dumneavoastră evidenţiaţi modalitatea ICONICĂ.

G- Mie, cel puţin personal, mi se pare mai eficientă situaţia noastră actuală, a lumii de astăzi, care a pierdut Credinţa în Suflet, a pierdut capacitatea Vederii Minţii şi a pierdut Interiorul de DUH.

Omul de astăzi este foarte „mecanicist”, vrea un „concret direct”, pe care să-l poţi folosi direct şi oricând. Omului de astăzi îi este greu să gândească la Sufletul său; sau să facă meditaţii mentale; sau să se interiorizeze.

Dă-i un „OBIECT SACRU-ICONIC”, pe care să-l aibă de-a gata, şi aşa mai este o şansă de Mistică actuală.

Omul de astăzi îşi simte corpul, nu Sufletul; lucrează cu simţurile şi cu tehnica mecanică. Omul de astăzi arc nevoie de un „SACRU direct”, ca o „REMEMORARE, a Chipului de Om”. Omul în esenţa sa este „CHIPUL SACRULUI”, de aceea viitorul Spiritual al Omului este sub semnul direct al SACRULUI, pe care eu îl concretizez ca ICONIC.

Omul nu mai poate face „asceza Sufletului” şi nici „asceza minţii”, şi nici să se lupte cu „fantomele interioare”. Omul caută un „Liman de scăpare şi de Viaţă în siguranţă”. Omul de astăzi nu mai are Conştiinţa Individualităţii SACRE, ci a unui „egoism animal” chiar.

Omului de astăzi trebuie să i se redea „CHIPUL SACRULUI” în care să se REMEMOREZE pe sine şi cu aceasta va fi o „Reînviere a Omului”.

Omul de astăzi este „de-sacralizat” la maxim, este bântuit de distructivitatea Minţii, are Inimă întunecată şi trăieşte mai mult la nivel de corp.

Să i se dea Omului CHIPUL SACRULUI şi se va „REAMINTI pe sine”

P.- De aceea Dumneavoastră vorbiţi de o „Mistică ce coboară în lume”, o Mistică a „Omului laic şi profan”. Sunt tot felul de practici magice şi oculte, ce vor să satisfacă această „necesitate”, dar în sens Creştin este „SACRUL IONIC”.

G.- Omul de astăzi nu se mai „pocăieşte de păcate”, nu-şi mai poate curaţi Mintea şi corpul de patimi, nu mai poate face „Virtuţile Sfinte”...

Paradoxal, „Omul murdar” de astăzi trebuie băgat într-o „BAIE SACRĂ”, singura ce-l mai poate spăla.

P.-Aici va-să-zică este frumuseţea, Filocalicul Practicii ICONICE pe care insistaţi.

G.-Deci să vedem Practica pe scurt a ICONICULUI.

-Fă-te pe tine şi totul din jurul tău, ALTAR SACRU DOMNULUI, așa cum făcea micuţul Abbel din câteva pietre, chiar dacă sunt murdare şi nepotrivite. Fă din tine şi din toate un „LOC SFÂNT”, unde să CHEMI PE DUMNEZEU.

-Unde este ALTAR şi CHEMAREA DOMNULUI, acolo va VENI şi tu te vei ÎNTÂLNI cu DIVINUL.

-SEMNUL că poţi face ALTAR SACRU, este un „GEST SFÂNT”, al „ÎNCHINĂRII SACRE”. Fă peste şi din tine însuţi şi peste şi din toate, acest GEST al ÎNCHINĂRII, în care tu şi toate se „ÎMBRACĂ” în „ACEL SACRU de ALTAR”. Consideră că tu şi toate, în pofida „profanului”, au TRUPUL SACRU, în GESTUL ÎNCHINĂRII, care este TAINICUL CHIP al Lumii, ce are PECETEA SFÂNTĂ şi pe care păcatul a întunecat-o.

-Să te opreşti deci, doar la această „ÎMBRĂCĂMINTE SACRĂ” şi nu mai băga în seamă nimic din ce este sub aceasta, chiar dacă par să se arate. Nu mai băga în seamă răul, agitaţia, formele distructive, gândurile, simţirile, pe toate absoarbe-le în „ÎMBRĂCĂMINTEA SACRĂ”. Pe toate „jertfeşte-le” pe ALTARUL SACRU.

-Acesta este „ICONICUL” de care vorbim. Făcând GESTUL SACRU al ÎNCHINĂRII, zideşti ALTARUL ICONIC al DOMNULUI.

-Aşa ICONIZEZI Totul şi dai lumii SACRALITATEA.

-Orice gând al Minţii fă-1 să se ÎNCHINE acestui ICONIC; orice simţire de asemenea; orice mişcare a ta, indiferent de activitate, să fie o închinare ICONICĂ, adică să ÎMBRACI totul în VEŞMÂNTUL SACRU al ÎNCHINĂRII SACRE.

-Scoate inima din tine şi fă-o POTIR pc ALTARUL GESTULUI ÎNCHINĂRII, şi aşa se începe Liturghia ÎNTÂLNIRII cu DUMNEZEU.

-INIMA ta fă-o GESTUL ÎNCHINĂRII, ca GEST-POTIR în care să se REVERSE „SÂNGELE DOMNULUI” şi în UNIRE cu tine să se PREFACĂ în TRUPUL ICONIC Pre-Euharistic.

-Doar când vei ICONIZA concret, şi cât mai VIU, acest Pre-Euharistic al ICONICULUI, atunci Trăirea ta devine adevărată.

-CHIPUL ICONIC se face tot mai mult un „LOC SACRU”, ca un Templu-Biserică, în care Lumea intră şi face odată cu tine LITURGHIA DOMNULUI.

-În GESTUL ICONIC se Vorbeşte puţin, doar se CHEAMĂ DIVINUL şi în rest este „Starea Faţă în Faţă” în TAINA PREFACERII în ICONICUL ÎNTÂLNIRII. Mintea, cu toate ale ei, doar se ÎNCHINĂ, simţurile de asemenea, totul fiind TAINICA PREFACERE, ce nu trebuie s-o închipui în nici-un fel, să fie „TAINICUL CHIP al lui HRISTOS”, care se „face TRUP ICONIC”.

-Practică cât mai mult acest GEST ICONIC, în orice situaţie, lucrând, stând, odihnindu-te.

-Ieşi din tine şi fă ALTAR ICONIC DOMNULUI şi pe acest ALTAR pune DARUL Iubirii şi Dăruirii tale. Darul tău se va Preface Trup ICONIC, în care tu te Renaşti cu CHIPUL SACRU.

-Zilnic fă RITUALUL ICONIZĂRII și zilnic vei Vorbi şi te vei ÎNTÂLNI cu DUMNEZEU.

-Doar pe ALTARUL GESTULUI SACRU al ÎNCHINĂRII ICONICE VINE DOMNUL. În tine Inima ta este murdară, Mintea este fărâmiţată, simţurile păcătoase, dar fă în afară un ALTAR unde DOMNUL poate fi PRIMIT şi unde însuţi tu poţi fi „cel adevărat”.

-Ar trebui mai întâi o purificare, dar se întârzie prea mult, de aceea facerea ALTARULUI ICONIC este trecerea directă în ÎNTÂLNIREA cu DOMNUL, şi din aceasta apoi să se facă purificarea şi despătimirea. Cu PREFACEREA ICONICĂ se trezeşte şi DUHUL Lucrării Virtuţilor.

-Ar trebui ca mai întâi să PRIMIM pe SFÂNTUL DUH, care să ne facă ALTAR DOMNULUI, dar suntem neputincioşi în a ne curaţi de patimi . Aşa, facem noi ALTARUL nostru propriu, şi ICONICUL ALTARULUI va atrage apoi şi DUHUL SFÂNT, şi aşa se va ajunge la Înduhovnicirea noastră. Păcatul ne-a făcut „vase spurcate”, şi aşa un „ALTAR în afara noastră” este mai uşor de făcut, ca să nu întârziem ÎNTÂLNIREA cu Dumnezeu, ce este VIATA noastră.

O, CHIP dc ICOANĂ, CHIP de ALTAR,

Unde de la Chemarea mea Vine DOMNUL,

In FAŢA căruia să-mi Odihnesc Mintea,

Patimile să tacă,

Şi eu să Renasc

Şi mai mult,

Să mă Prefac în TRUP ICONIC,

ALTAR de ÎNTÂLNIRE,

IUBIRE-ÎMPĂRTĂŞIRE.

-Când faci GESTUL ICONIC, în Mâinile tale poartă CHIVOTUL ICONIC; din Pieptul tău INIMA ta să iasă în afară ca un POTIR şi pleacă-ţi Capul cu Mintea în închinare, ca să se REVERSE SÂNGELE viu al Lui HRISTOS, ca să se Prefacă în trupul ICONIC.”

-ÎMBRACĂ-TE tu însuţi şi pe toate din jur cu acest ICONIC şi aşa Practici Rugăciunea Filocalică ICONICĂ a specificului Carpatin.

P.- Modalităţile athonite şi slave au nevoie de „Povăţuitori iscusiţi”, ce lipsesc astăzi, de aceea se pare că acest ICONIC corespunde mai mult situaţiei noastre.

G.- Eu consemnez şi acest specific Carpatin, mai puţin băgat în seamă până acum, întrucât Filocalicul Clasic se impunea ca Spiritualitate de bază Vieţii Creştine. Dar aceasta nu exclude şi specificuri de transpuneri locale.

P.- Părinte Ghelasie, Dialogul nostru ar fi încă asupra multor probleme, dar sperăm să-l continuăm.

Şi ca să fim în contextul nostru ICONIC, să facem GESTUL ICONIC SACRU, în care să ne ÎNTÂLNIM cu toţii, în acelaşi GEST de SACRALIZARE HRISTICĂ, peste care SFÂNTUL DUH coboară neîmpiedicat de păcatele noastre şi BINECUVÂNTAREA TATĂLUI DUMNEZEU îşi Revarsă IUBIREA Absolută.

Aş dori ca pe ALTARUL ICONIC al nostru să pun şi cu o mică „zugrăvire iconică” a Inimii mele.

„Azi, DOAMNE, am ajuns să-Ţi scriu,

Şi ca Răspuns deja îl ştiu,

Şi-acest Răspuns aşa de viu,

Să fie întâlnirea noastră.

DOAMNE, mult aş dori,

Ca de asemenea şi Tu să-mi SCRII,

Zugrăvire de ICOANĂ,

în vorbirea cea de TAINĂ!